Vicepreşedintele liberal Alina Gorghiu a respins ideea de a-l vota pe liderul PSD Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale, spunând că a votat mereu candidaţi de dreapta – chiar şi în 2009, când l-a preferat pe Traian Băsescu, deşi PNL l-a susţinut în turul doi pe candidatul PSD Mircea Geoană.
Întrebată, la Prima TV, dacă PNL ar trebui să aibă candidat propriu pentru Cotroceni, Alina Gorghiu a răspuns: „Da, fără să clipesc.
Acest partid nu are cum să nu aibă un candidat la alegerile prezidenţiale”.
Sunteţi pregătită să-l votaţi pe Marcel Ciolacu la prezidenţiale?Alina Gorghiu: Eu am votat exclusiv candidaţi de dreapta.
Deci l-aţi votat pe Traian Băsescu în 2009?A.
G: Eu am votat candidaţi de dreapta, da.
Deci între Traian Băsescu şi Mircea Geoană l-aţi votat pe Traian Băsescu.
A.
G: De ce credeţi că anul ăsta ar fi altfel?Pentru că sunteţi într-o coaliţie PSD-PNL.
A.
G: Şi credeţi că PNL nu are capacitatea să producă un preşedinte pentru România în anul 2024 uitându-vă în istoria recentă? Noi am avut preşedintele României două mandate.
Chiar dacă acum e la modă să critici preşedintele la final de mandat, eu vă spun că sunt unul din oamenii politici care îi mulţumeşte preşedintelui României pentru cele două mandate.
Numai dacă mă gândesc că alternativa era Victor Ponta sau Viorica Dăncilă, dar trecând peste această alternativă pe care ar fi putut să o aibă România, la Klaus Iohannis, să ştiţi că profilul său de preşedinte, şi proiectele sale, şi mandatele sale ne-au adus în punctul acesta de maximă credibilitate pe care România o are în plan extern.
Aţi vrea ca PNL să aibă candidat propriu la prezidenţiale?A.
G: Da, fără să clipesc.
Mi-aş dori să văd un PNL care merge cu o candidatură la aceste alegeri prezidenţiale pentru că nu văd cum am putea să nu avem oferta proprie pentru electoratul de dreapta din România.
Sunt convinsă că avem resurse, am văzut şi declaraţia preşedintelui Ciucă care a spus foarte clar că nu ezită să-şi asume această candidatură dacă PNL îi va cere acest lucru.
E candidatura firească, fiind preşedintele partidului.
Vorbind la nivel de principiu, acest partid nu are cum să nu aibă un candidat la alegerile prezidenţiale.