Ca părinte, este firesc să te simți uneori anxios, pentru că a crește un copil nu-i treabă ușoară.
Însă, pe de altă parte, a-ți gestiona anxietatea este important atât pentru sănătatea ta, cât și pentru a nu lăsa ca propria anxietate să afecteze copilul.
FOTE: ShutterstockOrice om probează, cel puțin o dată în viață, „haina” incomodă a anxietății.
Și adesea nici măcar nu știe că mixul de sentimente care îl pune la încercare are și o denumire medicală.
Anxietatea este acel sentiment de îngrijorare, de teamă că se va întâmpla ceva rău sau că te vei confrunta cu o situație căreia nu-i vei putea face față.
Aceste emoții, aceste sentimente copleșitoare, sunt însoțite și de reacții fizice, precum bătăi accelerate ale inimii, tensiune, tremurături, senzație de „fluturi în stomac”, greață și transpirație.
Din păcate, anxietatea nu este prezentă doar strict ca un răspuns la o situație sau un eveniment, ci poate să persiste și după ce acestea au fost depășite.
Mai mult de-atât, provoacă unele schimbări în comportamentul obișnuit al celui afectat, care va resimți frecvent senzație de agitație și se va confrunta cu dificultăți în ceea ce privește somnul, concentrarea și relaxarea.
Ei bine, ca părinte, este firesc să te simți uneori anxios, pentru că a crește un copil nu-i treabă ușoară.
Însă, pe de altă parte, a-ți gestiona anxietatea este important atât pentru sănătatea și bunăstarea ta mentală și emoțională, pentru a fi capabil să faci față tuturor provocărilor prezente în viața de părinte, pentru a oferi copilului o dezvoltare corespunzătoare, dar și pentru a nu lăsa ca propria anxietate să afecteze copilul.
Există studii care demonstrează că, da, anxietatea parentală afectează atât copilul cât și relația părinte-copil (aceasta din urmă pe termen lung, chiar pe viață!) și poate duce inclusiv la simptome de anxietate și depresie la copii.
Mai trebuie ținut cont și de un alt aspect: acela că cei mici moștenesc, genetic, nu numai caracteristicile fizice ale părinților, ci pot moșteni și comportamentul de tip anxios.
Și-apoi, chiar dacă nu îl moștenesc genetic, expunerea la el în timpul copilăriei este riscantă, pentru că îl pot învăța și prelua.
CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTULDESPREMAME.
RO
