Cooperarea dintre SUA și China „nu mai este o opțiune, ci un imperativ”, susține șeful diplomației chineze

Spread the love

Cooperarea dintre Statele Unite și China „nu mai este o opţiune, ci un imperativ” atât pentru ambele ţări, cât şi pentru lume, a declarat vineri ministrul de externe chinez Wang Yi, citat de Reuters și Agerpres. Cooperarea este „cea mai corectă alegere pentru ca China şi SUA să convieţuiască”, a declarat Wang într-un discurs rostit în cadrul unui eveniment consacrat împlinirii a 45 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi SUA. „Cooperarea între China şi SUA, se poate spune, nu mai este o opţiune pentru cele două ţări şi chiar pentru lume, ci un imperativ care trebuie abordat cu seriozitate”, a reiterat Wang. China speră într-o relaxare a mentalităţii SUA pentru ca, „într-o atitudine de egalitate şi incluziune”, să respecte alegerile făcute de poporul chinez şi calea de dezvoltare a Chinei, inclusiv atunci când îşi apără suveranitatea naţională şi integritatea teritorială, a afirmat ministrul chinez de externe. „Suntem dispuşi să ne angajăm să construim o relaţie stabilă, sănătoasă şi durabilă între China şi SUA pe baza respectului reciproc”, a spus el. Dezvoltarea şi revitalizarea Chinei, a afirmat Wang, are un „puternic impuls intern”, ceea ce, în opinia sa, înseamnă că China îşi va asuma o mai mare responsabilitate pentru pacea şi dezvoltarea lumii. „Nu avem nicio intenţie de a înlocui pe cineva, de a trece peste cineva şi nu avem intenţia de a căuta hegemonia”, a adăugat şeful diplomaţiei Beijingului.Ambele părţi ar trebui să continue să utilizeze pe deplin mecanismele instituite şi restabilite în domeniul afacerilor externe, economiei, finanţelor, comerţului, agriculturii şi în alte domenii, pentru a elimina obstacolele în schimburile dintre cele două state, a îndemnat ministrul chinez de externe. Comentariile sale vin în contextul unor eforturi mai ample de detensionare a relațiilor dintre Washington și Beijing, punctul culminant de până acum al acestora fiind întâlnirea în persoană în Statele Unite a președinților Xi Jinping și Joe Biden.Însă guvernul chinez și-a menținut discursul belicos față de Taiwan și după întrevederea de la San Francisco, presa americană afirmând ulterior, pe baza surselor diplomatice, că Xi l-ar fi informat pe omologul său american că Beijingul intenționează să „reunifice” statul insular cu China continentală, dar că încă nu a sosit momentul.

Lasă un răspuns