ASE a conferit doamnei prof. univ. dr. Crenguța-Ioana Leaua titlul Meritul universitar cu medalie de aur „Virgil Madgearu”

Spread the love

În cadrul Adunării festive, prilejuită de Ziua Universității, Academia de Studii Economice din București a conferit Meritul universitar cu medalie de aur „Virgil Madgearu” doamnei dr.

Crenguța-Ioana Leaua, profesor la Facultatea de Drept a universității, una dintre cele mai proeminente personalităţi ale dreptului comerțului internațional și, în principal, ale arbitrajului internațional, pentru contribuția la creșterea prestigiului universității la nivel național și internațional și la dezvoltarea învățământului superior din România.

Doamna Crenguța-Ioana Leaua a fost implicată în unele dintre cele mai importante arbitraje comerciale de la cele mai prestigioase Curți de Arbitraj.

Cel mai recent succes, înregistrat de echipa pe care o coordonează, este acela prin care statul român a câştigat procesul cu Gabriel Resources în dosarul Roşia Montană, în urma căruia are de încasat 6 mil.

euro.

Iniţial, investitorul ceruse despăgubiri de 6,7 mld.

euro pentru prejudiciul care ar fi fost generat în urma faptului că guvernele României nu au pornit procesul de exploatare a resursei de aur de la Roşia Montană.

Absolventă a programului Emerging Leaders, executive education, din cadrul Harvard University, John F.

Kennedy School of Government, și a cursurilor de specializare în tehnologii și modele economice disruptive și criptomonede la London School of Economics, prof.

univ.

dr.

Crenguța-Ioana Leaua este membru al comunității universitare a ASE din anul 2008, ocupând, pe rând, funcțiile de lector, conferențiar și profesor universitar la Departamentul de Drept, în prezent – Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

În anul 2020 a obținut abilitarea ca membru al Școlii doctorale Drept din ASE, specializarea Arbitraj internațional & ADR.

Din 2013 susține, în calitate de cadru didactic asociat, cursuri de Drept comparat al arbitrajului internațional și al arbitrajului în construcții, la Facultatea de Drept a Universității din București, iar în anul 2017 a fost invitată ca guest lecturer la Columbia Law School, Columbia University (New York) unde a susținut prelegeri pe tema statelor și entităților de stat în arbitrajul comercial internațional și la Washburn University (Topeka, Kansas) – unde a prezentat tematici despre Practica Curții de Arbitraj Internațional ICC.

În ultimul an a susținut cursuri la programele MBA ale Franklin University și University of Applied Sciences in Lugano (Elveția), având ca temă Artificial Intelligence and Blockchain disputes, iar la programul Summer School of Ghent University a susținut prelegeri ce au avut ca temă ”The future is now! Blockchain, Metaverse, Web3 and (what it really means for) arbitration”.

Prof.

univ.

dr.

Crenguța-Ioana Leaua, cu o experiență în avocatură de peste 20 de ani, este membru al Arbitration and ADR Committee din anul 2012, membru Tech List al Silicon Valley Arbitration and Mediation Center (SVAMC) – The List of the World Leading Technology Neutrals din 2019, director al Swiss Institute for Alternative Thinking, Lugano Elveția, din 2022.

Echipa condusă de doamna profesor Leaua, alături de partenerii săi, a obţinut anterior pentru România victoria în cinci alte arbitraje privind investiţiile străine.

Aceste succese în arbitrajele privind investiţiile străine indică nu doar profesionalism și vastă expertiză în domeniu, ci și o implicare activă a prof.

univ.

dr.

Crenguța-Ioana Leaua în problemele societății românești și preocuparea sa pentru apărarea intereselor naționale.

Academia de Studii Economice din București este onorată să aibă ca membru o personalitate de anvergura profesională și notorietatea doamnei prof.

univ.

dr.

Crenguța-Ioana Leaua, acordându-i titlul suprem al universității pentru un membru al comunității sale academice.

Manifestările aniversare, dedicate celor 111 ani de la înființarea universității, continuă în ASE.

Vineri, 5 aprilie, începând cu ora 10:00, are loc în Aula Magna a Palatului ASE ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa domnului Alain Juppé, prim-ministru al Franței (1995-1997), membru al Consiliului Constituțional francez, ca semn de recunoaștere față de meritele excepționale în construcția unei culturi a diplomației publice și a leadership-ului în Franța și Europa, dovedite în întreaga sa carieră profesională.

Liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România a fost înființat, prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, având denumirea inițială de Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (AISCI).

Cu o tradiție de 111 ani, Academia de Studii Economice din București este o universitate dinamică, într-o adaptare permanentă la cerințele economiei de piață, în strânsă legătură cu cerințele mediului de afaceri, oferind mereu noi oportunități studenților săi.

„111 ani de excelență academică reflectă eforturile meritorii, depuse de zecile de generații de cadre didactice și membrii ai comunității noastre universitare, care au slujit onest țara, dezvoltarea ei, dinamica progresului și a bunăstării oamenilor ei, prin formarea profilului uman și profesional a peste 320 000 de absolvenți ai Academiei de Studii Economice”, subliniază în mesajul său prof.

univ.

dr.

Nicolae Istudor, Rectorul ASE.

Vivat, crescat, floreat!Articol susținut de ASE

Lasă un răspuns