Cancelarul federal Olaf Scholz are programată pentru sâmbătă o vizită în România, potrivit agendei publicate pe site-ul guvernului german, citează News.
ro.
La Bucureşti, el va fi primit de premierul Marcel Ciolacu pentru discuţii, menţionează Cancelaria germană.
„Discuţiile se vor axa, printre altele, pe chestiuni bilaterale, de securitate şi de politică economică”, precizează Berlinul.
Cancelarul federal va participa apoi la o masă rotundă cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.
Premierul Marcel Ciolacu şi cancelarul german Olaf Scholz, ale căror partide fac parte din aceeaşi familie politică europeană, au avut o întrevedere informală în noiembrie anul trecut, la Malaga, unde s-a desfăşurat congresul socialiştilor europeni.
„România are în cancelarul Germaniei un prieten şi un susţinător al aderării ţării noastre la spaţiul Schengen.
Suntem încrezători că împreună cu Germania putem construi o Europă mai puternică, unită şi corectă”, a scris atunci Marcel Ciolacu pe reţeaua X, alături de fotografii în care se plimba şi lua prânzul cu şeful guvernului german.
Vizita cancelarului german în România vine în contextul în care Europa se pregăteşte de alegerile din iunie.
Miercuri, au venit la Bucureşti preşedintele Consiliului European Charles Michel, prim-ministrul Belgiei Alexander De Croo, premierul Ungariei, Viktor Orban, şi prim-ministrul Republicii Croaţia, Andrej Plenković, care au fost primiţi la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, pentru a avea consultări privind Agenda Strategică a Uniunii Europene.