Dorinel Munteanu și-a aflat miercuri pedeapsa din partea Comisiei de Disciplină din cadrul FRF, după ce i-a numit „bronzați” pe suporterii Rapidului, într-un meci disputat în etapa a 24-a a SuperLigii României.
>> Arbitrul român care a prins lista FIFA pentru Jocurile Olimpice de la Paris >> Surpriză la CFR Cluj – Cine îl înlocuiește pe Adrian Mutu după eliminarea rușinoasă din Cupa României Oțelul Galați a fost învinsă în Giulești de Rapid cu scorul de 2-1, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 24 din SuperLiga României, iar la finalul partidei, Dorinel Munteanu a avut un derapaj rasist la adresa fanilor giuleșteni.
Chiar dacă s-a scuzat pentru că i-a numit „bronzați” pe fanii Rapidului, Dorinel Munteanu a fost mustrat de clubul din Giulești, iar Comisia de Disciplină din cadrul FRF nu l-a iertat pe antrenorul gălățenilor pentru remarca rasistă.
În cadrul ședinței ce a avut loc miercuri, 3 aprilie, Comisia de Disciplină i-a dat lui Dorinel Munteanu un avertisment, dar și o amendă în valoare de 4.
500 de lei.
Procesul a durat foarte mult pentru că Oțelul Galați a încercat să conteste acuzațiile în diferite moduri.
Toate solicitările au fost respinse.
„FC RAPID 1923 vs.
Dorinel MUNTEANU – Plângere – Respinge excepția lipsei de interes invocată de către clubul ACS Suporter Club Oțelul Galați ca neîntemeiată.
Respinge cererea reconvențională formulată de clubul ACS Suporter Club Otelul Galați ca neîntemeiată.
Admite cererea formulată de clubul FC Rapid 1923 SA.
În temeiul art.
12, 14 Bis și 15 din RD, raportat la art.
54.
1 din RD, se sancționează antrenorul Dorinel Munteanu cu AVERTISMENT și penalitate sportivă de 4.
500 lei.
” – se arată în decizia Comisiei.
>> CFR Cluj, fără antrenor – Adrian Mutu și-a dat demisia