FIFA a publicat miercuri lista celor 86 de arbitri și 6 membri de Federații care vor fi prezenți la Jocurile Olimpice de anul acesta de la Paris, iar un arbitru român este printre aceștia.
>> Surpriză la CFR Cluj – Cine îl înlocuiește pe Adrian Mutu după eliminarea rușinoasă din Cupa României >> CFR Cluj, fără antrenor – Adrian Mutu și-a dat demisia România va avea un reprezentant printre cei 86 de arbitri ce au prins lista FIFA pentru Jocurile Olimpice de la Paris.
Ovidiu Hațegan, unul dintre arbitri de elită ai României, va fi prezent la Jocurile Olimpice de la Paris, anunță GSP.
Centralul român din Arad a prins lista FIFA și va fi arbitru VAR, după ce în 2016, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, a fost arbitru de centru.
Atunci, a fost pentru prima dată după 32 de ani când un arbitru român era delegat la JO.
Mai mult decât atât, Hațegan va fi și singurul reprezentant al României la Paris.
La finalul lunii martie a anului 2022, Ovidiu Haţegan a suferit un infarct miocardic acut la finalul unui antrenament.
Intervenţia chirurgicală a fost una cu succes, centralului fiindu-i montat un stent.
La momentul acela, Haţegan se afla inclusiv pe lista arbitrilor care urmau să facă deplasarea în Qatar pentru Campionatul Mondial spre finalul anului.
A avut nevoie de o perioadă de recuperare, dar şi-a reluat activitatea în camera VAR la doar 3 luni după operaţia prin care a trecut, la Supercupa României, primul meci cu sistem VAR în fotbalul românesc.
Ulterior s-a aflat în camera VAR şi la meciuri importante pe plan european.
>>Dorinel Munteanu și-a aflat pedeapsa după ce i-a numit „bronzați” pe fanii Rapidului