Cipru a solicitat miercuri Comisiei Europene să ia măsuri „viguroase” pentru a opri un aflux de refugiați preponderent sirieni care au debarcat pe țărmurile cipriote venind din Liban, punând sub presiune maximă capacitățile de primire ale țării insulare, relatează Reuters.
„Situația devine progresiv tot mai proastă iar în ultimele câteva zile am trecut practic printr-un val de bărci și refugiați care își periclitează viața”, a declarat Constantinos Ioannou, ministrul cipriot al afacerilor interne.
Peste 600 de migranți au debarcat săptămâna aceasta în Cipru, traversările clandestine pe mare fiind încurajate de vremea bună.
Călătoria pe mare între Liban și Cipru durează în jur de 10 ore.
„Toate indiciile arată că situația va persista”, a declarat Ioannou cu privire la afluxul de migranți în comentarii făcute pentru radioul public.
Ministrul cipriot spune că situația este agravată de faptul că autoritățile libaneze sunt mai puțin preocupate de oprirea migranților în contextul în care atenția le este distrasă de mai multe luni de escaladarea tensiunilor de la granița cu Israelul.
Cipru militează de mult timp pe lângă partenerii din UE să declare anumite regiuni din Siria ca fiind sigure, ceea ce i-ar permite să returneze în țara condusă de Bashar al-Assad migranții ilegali care sosesc pe țărmurile cipriote.
Ioannou a subliniat din nou că țara sa dorește ca ajutoarele UE pentru Liban să fie condiționate de oprirea fluxului de migranți.
Libanul găzduiește zeci de mii de refugiați sirieni.
Datele publicate de guvernul cipriot arată că în primele 3 luni ale anului în jur de 2.
004 de migranți au debarcat în țară, comparativ cu doar 78 în aceeași perioadă a lui 2023.
Autoritățile sunt cu atât mai îngrijorate de situație întrucât creșterea dramatică a numărului de migranți sosiți în Cipru survine cu puțin timp înaintea sezonului estival, care în țara insulară durează de regulă din luna mai până în octombrie.
Peste 20% din PIB-ul Ciprului este generat de turism.
Președintele cipriot Nikos Christodoulides, cunoscut pentru declarațiile sale de regulă reținute, i-a spus marți președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că Libanului nu ar trebui să i se permită să își „exporte” problema cu migranții.
„(Traficanții) tocmai le-au dat o busolă pusă la 285 de grade, mâncare și apă pentru o zi și ei au pornit la drum”, a descris președintele cipriot situația.
Autoritățile estimează, în baza mărturiilor migranților, că traficanții le cer 3.
000 de dolari pentru o călătorie către Cipru, comparativ cu 7.
000 de dolari, taxa percepută pentru a-i îndruma către Italia.