Alianţa AUR – formată din Alianța pentru Unirea Românilor, Partidul Republican din România şi Partidul Naţional Conservator Român – a cerut Biroului Electoral Central modificarea oficială a denumirii, în Alianța pentru Unirea Românilor, solicitarea fiind respinsă, scrie News.
ro.
Anterior, BEC a admis protocolul de constituire a Alianţei AUR.
BEC a adoptat, în şedinţa de marţi, o Decizie de respingere a Actului rectificativ al protocolului de constituire a alianţei electorale „Alianţa AUR”.
Cele trei formaţiuni au cerut, prin actul rectificativ, ca denumirea oficială a formaţiunii să fie Alianţa pentru Unirea Românilor.
„BEC califică actul în discuţie drept act de modificare a protocolului”, apreciază BEC, adăugând că protocolul de constituire a Alianţei AUR a fost deja aprobat printr-o decizie definitivă.
În consecinţă, BEC respinge actul de modificare a denumirii, dar decizia poate fi contestată în 48 de ore la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.