Dacă tot e ziua autismului, hai să petrecem, hai să ne bucurăm, hai să ne dăm în stambă, să ne țină lumea minte tot anul.
La mulți ani, David, la mulți ani tuturor persoanelor cu autism! Nu uitați că voi nu sunteți „defecți”, ci lumea în care v-ați născut este complet imperfectă și incapabilă să facă vreun compromis de dragul vostru.
De 16 ani, se celebrează pe data de 2 aprilie Ziua internațională de conștientizare a autismului, adică o zi din cele 365 ale unui an în care lumea se oprește puțin din treaba ei și zice „Vai, ce drăguț, pe cer sunt baloane albastre și copiii ăia pe care nu i-am chemat niciodată să mănânce o felie de tort cu ai noștri știu să cânte La mulți ani!”.
E bine că există o astfel de zi, dar, oameni buni, autismul este pe viață și trebuie văzut dincolo de 2 aprilie.
Până să încep să scriu serialul „La braț cu autismul”, în 2019, vedeam în această zi de 2 aprilie o mare binecuvântare.
Era ziua în care oamenii vedeau la televizor și pe Facebook copiii cu autism și, preț de câteva minute auzeau termenul și înțelegeau că autiștii nu sunt surzi, nu sunt ciudați, nu sunt handicapați, sunt…altfel și cam atât.
Apoi, Geta și Olivia, colegele mele de la Totul Despre Mame, s-au gândit la mine și la David, care aproape zilnic postam despre cum e viața noastră, așa, cu autismul inclus, și mi-au propus să transformăm postările în episoadele serialului #labrațcuautismul.
De atunci, totul a căpătat alt sens: despre autism trebuie vorbit în fiecare zi, nu doar pe 2 aprilie.
Baloane, puzzle, evenimente albastre, aplauze, zâmbete la poză: cam ăsta e tabloul clasic pentru ziua de 2 aprilie.
Apoi, gata, ne spălăm pe mâini, lăsăm autiștii în lumea lor, că acolo le place oricum să stea, și noi ne simțim cu conștiința curată că am bifat pe listă conștientizarea.
De pe 3 aprilie autiștii se evaporă ca prin minune, nu mai deranjează pe nimeni, nu mai ies în față, nu-i mai vede și aude nimeni.
Până la anul, pe 2 aprilie.
În fiecare an e la fel pe 2 aprilie și tare mi-ar plăcea ca treaba asta cu conștientizarea autismului să devină pe bune, nu de ochii lumii, să se întâmple lucrurile astea frumoase cel puțin o dată pe săptămână pentru copiii cu autism.
În celelalte zile din an, știrile despre persoanele cu autism au alte caracteristici: ori vreun caz genial (dar izolat!) care excelează într-un domeniu, ori vreun autist respins de colegii de clasă, ori o mamă care și-a pus capăt zilelor ajunsă pe culmile disperării, ori o campanie de strângere de fonduri de o asociație care sprijină recuperarea și integrarea copiilor cu acest diagnostic în societate.
La cum arată cifrele în momentul de față, părerea mea e că lumea ar cam trebui să se pregătească mai bine pentru o „generație autistă”, pe care aș numi-o „generație de super-eroi”.
Dacă aș avea așa, o mare putere, aș pune afișe despre autism mai întâi în cabinetele unde merg gravidele și le-aș spune să ia în calcul varianta că vor naște un copil cu trasături din spectrul autist, riscul e de 1 la 36.
Să se pregătească mental pentru ce înseamnă asta.
CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTULDESPREMAME.
RO
