HARTĂ Cum au ajuns dronele ucrainene echipate cu AI în inima Rusiei, pentru a lovi rafinărie după rafinărie. Efectele sunt deja vizibile

Spread the love

Aeronave ucrainene fără pilot tot mai capabile să evite bruiajul și apărarea antiaeriană a Moscovei au atacat mai multe instalații petroliere rusești în ultimele săptămâni, în încercarea de a reduce capacitatea de rafinare și de a încetini mașinăria de război a Kremlinului, scriu Reuters, CNN și Foreign Policy.

O dronă a lovit marți unitatea principală a rafinăriei rusești Taneco, una dintre cele mai mari din țară, potrivit unei analize Reuters a imaginilor ce arată impactul și contrazic declarațiile Moscovei, care a susținut că atacul asupra ținei aflate la peste 1.

000 de kilometri de Ucraina ar fi fost respins.

Tot Reuters a scris că pagubele suferite de rafinărie nu sunt critice, în vreme ce agenția de stat RIA a precizat că un foc izbucnit la fața locului a fost stins după 20 de minute.

Kievul a revendicat la scurt timp lovitura din Nijnekamsk, Republica Tatarstan, despre care a spus că a fost opera unei acțiuni comune a Serviciului de Securitate (SBU) și Serviciului de Informații Militare (GUR).

Nu a fost o surpriză.

În ultimele săptămâni, Kievul a lovit în mod repetat rafinării petroliere rusești, unele aflate la sute de kilometri distanță de granițele Ucrainei, în cadrul unei campanii ce are menirea de a provoca costuri economice, dar și de a împiedica pe cât posibil logistica războiului purtat de Moscova.

O sursă din serviciile de informații din Ucraina a declarat că dronele Kievului au lovit, de asemenea, o uzină rusă care produce drone de atac cu rază lungă de acțiune „Shahed”, provocând „daune semnificative”.

Atacurile ucrainene din ultimele săptămâni au fost în general derulate cu ajutorul unor drone cu rază lungă de acțiune, unele dintre ele ajutate de o formă incipientă de Inteligență Artificială, care le ajută să navigheze și evite bruiajul rusesc, potrivit unor surse ucrainene citate de CNN.

Primele efecte sunt vizibile.

Rusia a recunoscut că o parte din capacitatea sa de rafinare a scăzut și a interzis temporar exporturile de benzină pentru a evita o creștere a prețurilor interne la carburanți.

Până la sfârșitul lunii martie, aproximativ 14% din capacitatea primară de rafinare a petrolului din Rusia fusese afectată de atacurile cu drone ucrainene, potrivit calculelor Reuters.

Luni, Bloomberg a scris că Rusia intenționează să reducă exporturile de motorină din porturile sale de la Marea Neagră și Marea Baltică la cel mai scăzut nivel din ultimele cinci luni.

Iar marți, rubla rusă s-a depreciat în raport cu dolarul, afectată de reducerea ofertei de valută din partea exportatorilor, dar și de reacția piețelor la atacul spectaculos din Nijnekams, scrie Reuters.

Folosirea dronelor nu este nici pe departe o strategie nouă pentru Ucraina, însă abilitățile Kievului la acest capitol au crescut semnificativ în ultima vreme, oferind capacitatea de a lovi adânc pe teritoriul Rusiei.

Este neclar ce drone au fost folosite în atacul de marți, dar surse ucrainene au explicat pentru CNN că o lovitură reușită are în general nevoie de o aeronavă capabilă să evite sistemele de bruiaj rusești.

Iar dronele ucrainene, spun aceste surse, au căpătat aceste abilități.

„Precizia în condiții de bruiaj este permisă prin utilizarea Inteligenței Artificiale.

Fiecare dronă dispune de un computer cu date obținute prin satelit și din teren”, a explicat sursa citată.

„Zborurile sunt stabilite în prealabil cu aliații noștri, iar aeronavele urmează planul de zbor pentru a ne permite să lovim țintele cu precizie de câțiva metri”, a adăugat sursa pentru postul TV american.

Această precizie, au spus experții, este posibilă datorită senzorilor dronei.

„Ele au această abilitate care este o formă de Inteligență Artificială”, a explicat Noah Sylvia, analistă la Royal United Services Institute, un think-tank cu sediul în Marea Britanie, care a spus că drona primește din start date despre geografia locului spre care navighează, fiind apoi capabilă să identifice unde se află fără să mai comunice cu sateliții.

Chris Lincoln-Jones, un fost ofițer militar britanic și expert în războiul dronelor și în Inteligența Artificială, a explicat și el pentru CNN că nivelul de „inteligență” este încă foarte scăzut.

„Acest nivel de autonomie nu a mai fost văzut până acum la drone, dar ne aflăm încă în stadiile incipiente ale potențialului acestei tehnologii”, a subliniat el.

În ultimele câteva săptămâni, Reuters a numărat atacuri care au țintit nouă rafinării rusești: Taneko – în Nijnekamsk, Kuibișev – lângă orașul Samara, Riazan – la sud de Moscova, Novoșahtinsk – în regiunea Rostov, Norsi – lângă Nijni Novgorod, Kiriși – în regiunea Leningrad, Sizran – lângă Samara, Slaviansk – în regiunea Krasnodar și Kaluga – la sud de Moscova.

Unele dintre ele, nu toate, au fost nevoite să își suspende parțial operațiunile sau să își reducă producția.

Moscova obține aproximativ 40% din veniturile care ajung la bugetul său federal din exportul de țiței și produse rafinate (iar această cotă este și mai mare atunci când este convertită în ruble rusești), ceea ce face ca acest sector să fie o parte esențială a capacității Kremlinului de a crește cheltuielile pentru apărare, de a-și reconstrui armatele distruse și de a achiziționa cantități uriașe de armament fabricat în străinătate pentru a-l folosi împotriva Ucrainei.

Rafinăriile rusești produc, de asemenea, milioane de barili pe zi de produse precum motorină și combustibil pentru aviație, care sunt vitale pentru forțele armate.

Deși impactul atacurilor ucrainene a variat de la o rafinărie la alta, loviturile dronelor prezintă două mari probleme pentru Moscova.

În primul rând, atacurile continue vor solicita și mai mult apărarea anti-aeriană limitată a Rusiei, pe care Moscova va fi njevoită să o desfășoare în zone tot mai extinse, scrie Foreign Policy.

În al doilea rând, din cauza anilor de sancțiuni occidentale, reparațiile la componentele mai avansate ale rafinăriilor ar putea fi mult mai dificile decât în circumstanțe normale, ceea ce ar putea afecta capacitatea Rusiei de a produce produse petroliere de valoare mai mare, cum ar fi carburanții cu cifră octanică ridicată.

Experții au observat că, mai degrabă decât să lovească instalații de depozitare a combustibilului, de exemplu, Ucraina a lovit unități de distilare, unde țițeiul este procesat și transformat în combustibil sau în alți derivați.

Lovirea acestor instalații provoacă pagube mai însemnate, iar repararea lor are nevoie de tehnologie occidentală, pe care Rusia nu o poate achiziționa cu ușurință, au spus observatorii.

Cel puțin deocamdată, în condițiile în care situația pe frontul de est din Ucraina este complicată, Kievul se declară mulțumit.

„Aceste săptămâni au demonstrat multora că mașinăria de război rusă are vulnerabilități pe care le putem atinge cu armele noastre”, a declarat luna aceasta președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu referire la atacurile cu drone asupra rafinăriilor.

„Ucraina va avea acum întotdeauna o forță de atac pe cer”, a adăugat el.

Într-un interviu acordat Washington Post pe 29 martie, președintele Zelenski a declarat că atacurile asupra infrastructurii energetice rusești sunt legitime.

Loviturile sunt un răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii critice și corespund obiectivelor militare ale Ucrainei, a spus liderul ucrainean.

Declarația a fost făcută după apariția în presă a unor informații potrivit cărora SUA ar fi cerut Ucrainei să nu mai atace obiectivele industriei petroliere ruse.

Consilierul lui Zelenski, Mihailo Podoliak, a negat aceste informații, spunând că Kievul nu a primit astfel de apeluri de la Washington.

Temerile SUA, a speculat presa, au legătură cu creșterea prețurilor la petrol.

Deși nu au menționat prețurile la energie, oficialii de la Washington au subliniat că descurajează în mod activ Ucraina să lovească aceste rafinării.

„Am spus de mult timp că nu încurajăm și nu susținem atacuri în interiorul Rusiei”, a declarat un oficial american pentru CNN.

O îngrijorare mai mare, spun experții, este că Ucraina nu se va opri la rafinării.

Unele dintre cele mai mari porturi petroliere ale Rusiei, responsabile pentru aproximativ două treimi din exporturile sale de țiței și produse petroliere, potrivit RBC, se află în raza de acțiune a dronelor ucrainene.

Oficialii ucraineni au spus că înțeleg îngrijorările SUA, dar că loviturile vor continua.

„Este clar că trebuie să reducem aceste venituri bugetare cât mai mult posibil și să tăiem automat oxigenul domnului Putler”, a declarat Vasil Maliuk, șeful SBU, folosind o combinație între Putin și numele lui Hitler.

„Așa că vom continua să lucrăm, în timp ce țara benzinăriilor continuă să ardă”, a adăugat el.

CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns