Președintele PNL susține că tocmai faptul că Pascu nu are nicio legătură cu jocurile de noroc reprezintă un argument pentru numirea acestuia în conducerea instituției care reglementează această industrie.
Nicolae Ciucă reacționează după ce site-ul G4 Media a dezvăluit că un cunoscut hairstylist cu facultatea de drept la privat terminată la 32 de ani a fost numit luni în funcția de vicepreședinte al Oficiului Național pentru Jocurile de Noroc.
Întrebat de Hotnews care au fost argumentele pentru numirea lui Pascu în această funcție, Ciucă a spus că a fost alegerea partidului și că Pascu are experiență ca antreprenor.
„Este o propunere care se face pe baza selecției la nivelul resursei umane de la nivel de partid și ținând cont că este membru al filialei sector 6, este un antreprenor, nu are legătură cu jocurile de noroc, ceea ce cred că este un lucru foarte bun, a fost propunerea PNL.
Nu este în domeniul frizeriilor, am înțeles că are experiență în domeniul afacerilor, are mai multe companii.
Este o alegere a PNL, asta este propunerea noastră și în acest moment faptul că a desfășurat activități care i-au adus o anumită recunoaștere în domeniul care profesează cred că este foarte bun”, a declarat marți, Ciucă, în Parlament.
Surse din PNL susțin că numirea lui Pascu nu s-a făcut la propunerea organizației Sector 6 a PNL, ci a lui Remus Borza, fostul deputat PNL, cel care recent a intermediat întâlnirea dintre Ciucă și omul de afaceri Dan Ostahie.
Potrivit CV-ului prezentat de G4Media, Pascu este în prezent consilier local la Sectorul 6, președinte la Clubul oamenilor de afaceri PNL din același sector și consultant la mai multe firme.
Pascu a obținut o diplomă de coafor, a terminat Dreptul la o universitate privată, a fost prezentator TV la Euforia TV, un post de divertisment deținut cândva de Sorin Ovidiu Vîntu.
Pascu este cunoscut drept hairstylistul vedetelor, având numeroase apariții în presa tabloidă.
În dialogul cu G4 Media, Pascu a recunoscut că nu are nicio legătură cu domeniul.