Ne-am obișnuit să spunem des „Bravo!” copiilor. La cea mai mică realizare – a mâncat o lingură de mazăre ori a tras o linie pe o foaie de hârtie. Sau și-a pus o șosetă. Probabil rostim acest cuvânt de câteva ori pe zi, fără să ne mai dăm seama, convinși că în felul acesta ajutăm copilul să se simtă apreciat, iubit, încurajat. Nu spre parenting necondiționat tindem cu toții? La urma urmei, ne iubim copiii și vrem să pășească în lume cu o stimă de sine puternică. Vrem să aibă încredere în abilitățile lor ca să reușească. Însă greșim. Acest gen de încurajare s-a dovedit a nu fi deloc utilă, ba chiar poate dăuna copiilor, spune Carol Dweck, cercetător la Universitatea Stanford. Studiul acesteia a descoperit că atunci când profesorii oferă feedback elevilor, ei transmit, de fapt, mesaje care afectează opiniile elevilor despre ei înșiși și despre cât de capabili sau incapabili sunt. Alfie Kohn, părintele parentingului necondiționat, susține ideea arătând motivele pentru care părinții ar trebui să înceteze să mai folosească „Bravo” pe post de laudă. Ideea principală este că acest tip de laudă nu crește, de fapt, stima de sine a unui copil ci, mai degrabă, îl face dependent de aprobarea celorlalți.Mai simplu spus, lăudând copilul că și-a mâncat mazărea, ori că a mâzgălit o foaie de hârtie sau că și-a pus șoseta îl vom determina să-și dorească să facă toate lucrurile doar pentru a primi aceste laude. Nu pentru că știe cum să facă anumite lucruri. Și nici pentru că le face bine. Ci pentru a aduna laude. Iar când acestea nu vor mai veni (în lumea din afara casei), îi va face să-și piardă interesul pentru ceea ce fac. Există o mulțime de cercetări care susțin această idee legată de laude. Un studiu realizat de Mary Budd Rowe, cercetător la Universitatea din Florida, a descoperit că studenții care au fost lăudați cu generozitate de profesorii lor au manifestat timiditate când au fost nevoiți să răspundă, căutând din ochi aprobarea profesorilor în timp ce bâjbâiau în a răspunde. S-au arătat mai puțin interesați să intre în sarcini dificile sau să-și împărtășească ideile cu alți studenți. Într-un alt studiu al Universității Columbia cercetătorii au descoperit că acei copii care au fost lăudați pentru inteligența lor, nu pentru efortul depus, au devenit concentrați pe rezultate. În urma unui eșec, acești copii au manifestat mai puțină dorință de a duce la îndeplinire alte proiecte și, mai mult, performanțele lor au scăzut. În schimb, copiii care au fost lăudați pentru eforturile lor, au arătat mai mult interes pentru învățare, mai multă bucurie în activitățile ulterioare și rezultate mai bune, în general.Psihologul Carol Dweck a identificat în cercetările sale două tipuri de mentalități de bază – sau credințe – despre trăsături. Aceste trăsături modelează felul în care oamenii abordează provocările:Oamenii cu mentalitate fixă, a descoperit cercetătoarea, tind să ignore feedbackul, să renunțe ușor și să-și măsoare succesul comparându-se cu ceilalți. În schimb, cei cu o mentalitate de creștere sunt mai dispuși să îmbrățișeze provocările și să se compare cu ei înșiși.Aceste strategii, bazate pe cercetări, arată cum să ne lăudăm copiii pentru a le oferi un cadru motivațional eficient:Lăudând procesul („Îmi place cât de atent ai fost la alegerea culorilor pe care le-ai folosit!”) și nu la rezultat („Culorile din desenul tău sunt frumoase!), îi ajută pe copii să dezvolte o mentalitate de creștere. În cadrul unui experiment realizat de Dweck și colegii săi, un grup de copii de 4 ani au fost rugați să îmbine piese pentru niște puzzle-uri. Li s-a dat posibilitatea de a alege fie să lucreze la un puzzle ușor pe care îl finalizaseră deja, fie să încerce unul mai provocator. Cei cu mentalitate fixă au ales să refacă puzzle-urile mai ușoare, afirmându-și astfel abilitățile existente. Cei cu mentalitate de creștere au crezut că alegerea a fost ciudată de la început – de ce ar face cineva același puzzle din nou în loc să învețe ceva nou? Copiii cu mentalitate de creștere au ales provocarea de a face puzzle-uri noi. În concluzie, copiii cu mentalitate de creștere leagă succesul de actul de a deveni mai inteligenți, mai degrabă decât să demonstreze că sunt deja inteligenți. Cum lauzi copilul ca să cultivi o mentalitate de creștere:Psihologul Wulf-Uwe Meyer a descoperit într-un studiu că numai copiii până în șapte ani cred fără să gândească laudele primite. Cei peste această vârstă sunt la fel de suspicioși de laude ca și adulții. Studiile lui Meyer au descoperit că copiii credeau că primirea laudelor de la un profesor nu era un semn că se descurcă bine – mai degrabă, era un semn că profesorul credea că le lipsește abilitatea și că au nevoie de încurajare suplimentară. Acești copii au detectat un model: copiii care rămân în urmă sunt înecați în laude. Chiar mai interesant, Meyer arată că adolescenții au redus laudele într-o asemenea măsură încât au simțit că critica unui profesor a fost un indicator mai bun al faptului că se descurcă bine.Ce trebuie să faci: fii sincer cu copilul! Una dintre cele mai mari greșeli pe care le putem face ca părinți și profesori este să presupunem că copiii nu sunt suficient de isteți/dezvoltați pentru a simți intențiile din spatele laudelor noastre. S-ar putea să crezi că încurajezi un copil lăudându-i performanțele slabe, dar, după cum se dovedește, copiii pot percepe lauda mincinoasă ca fiind un semn al eșecului. Laudă-l când merită și susține-i mentalitatea de creștere, dorința de a fi mai bun.Copiii dezvoltă o dependență de laudă. Vor simți nevoie de doze de laudă din ce în ce mai mari pentru a se simți apreciați. Și de îndată ce părinții și profesorii îndepărtează morcovul agățat de sfoară din fața lor, copiii își pierd interesul pentru ceea ce fac. Lilian Katz, o autoritate în educația copiilor, explică: „Odată ce atenția este retrasă, mulți copii nu vor mai fi dispuși să facă nimic”. Pe scurt, scopul activității unui copil (pictura, cățăratul, legarea șireturilor etc) este doar pentru a câștiga acel morcov, acel „Bravo!” de la un adult.Ce ar trebui să facem în schimb? În loc să lauzi, încearcă să observi și să comentezi. A face o afirmație simplă, fără evaluare, cum ar fi „Ți-ai pus singur pantofii!” sau „Ai reușit!”, recunoaște efortul și încurajează copiii să se mândrească cu realizările lor. Dacă copilul realizează un desen, oferă-i feedback – nu judecată – cu privire la ceea ce observi: „Norii ăia sunt mari!” sau „Sigur ai folosit mult albastru astăzi!”Copiii care sunt învățați să prețuiască învățarea, nu se vor simți greu în fața încercărilor pe care viața le va aduce în fața lor. Nu se vor teme să muncească din greu pentru a găsi soluții. Nu se vor teme de eșecuri. Acestea sunt lecțiile care le vor fi de ajutor în viață.Sursa foto: Dreamstime.com
