Jonathan Poquette, un lunetist american care luptă ca voluntar în armata ucraineană afirmă că forțele Kievului duc lipsă inclusiv de muniții de bază precum gloanțele și grenadele de care au nevoie disperată, relatează Business Insider.
Pouqette le-a spus celor de la BI că lipsurile de muniție înseamnă că soldații ucraineni au trebuit să devină mult mai selectivi privind țintele pe care le aleg și că uneori sunt nevoiți să evite intrarea în luptă cu trupele rusești care avansează.
„În Occident vezi multe discuții despre ‘ah da, ei donează aceste vehicule, acele vehicule, aceste vehicule’.
Dar de fapt, într-o anumită măsură, e ceva de genul: frate, nu îmi pasă naibii de vehicule.
Dați-mi gloanțe, dați-mi mortiere, dați-mi artilerie, dați-mi lucrurile care permit soldaților individuali să lupte și ucidă ruși”.
BI precizează că Pouqette, un veteran american, lupta în Ucraina în cadrul „Chosen Company” – o forță internațională alocată Brigăzii 59 Motorizate.
Această unitate este desemnată oficial ca fiind una de recunoaștere însă este folosită adesea în misiuni de asalt sau chiar defensive.
Lunetistul, care a fost rănit în luptă la sfârșitul lunii ianuarie, spune că lipsurile de armament și echipamente de bază trebuie rezolvate înainte de livrările de sisteme de armament care pot fi folosite la operațiuni ofensive.
„Ceea ce contează acum sunt munițiile, grenadele, minele antipersonal și alte tipuri de mine, rachete, diferite sisteme de rachete”, spune Poquette.
„Ce poate face un singur tanc? Nu la fel de multe ca 50.
000 de proiectile de artilerie, 5.
000 de proiectile de mortiere”, adaugă acesta.
El a relatat că în unele situații soldații ucraineni care îi preluau poziția îi cereau munițiile și grenadele.
„Atât de disperată devenea situația, ca exact înainte să plecăm să trebuiască să ne luăm toate cartușele, să scoatem toate gloanțele din ele și apoi să ne punem cartușele goale înapoi în kit iar apoi să ne luăm toate grenadele și e ceva de genul ‘Uite, aveți nevoie de ele, băieți’”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit la rândul său despre lipsurile forțelor sale în cadrul unui interviu acordat presei americane în cursul weekendului, el afirmând că deși armata ucraineană „a reușit să stabilizeze” situația, ea este blocată pe actualele poziții din lipsă de armament.
El a declarat de asemenea că Ucraina a pierdut 6 luni pe front din cauza blocajului din Congresul american privind finanțarea pentru țara sa și că trupele ucrainene vor fi forțate să se retragă cu „pași mici”, dacă Washingtonul continuă să tergiverseze trimiterea de ajutoare militare.
Lipsa de muniții, a spus el, înseamnă că „trebuie să te descurci cu mai puțin.
Cum? Bineînțeles, să te întorci.
Să faci linia frontului mai scurtă.
Dacă se rupe, rușii ar putea ajunge în marile orașe”.
Un nou pachet de asistență militară propus de Casa Albă pentru Ucraina este blocat în Congres de aproape jumătate de an din cauza opoziției republicane.
Deși pachetul a fost în cele din urmă aprobat de Senat, camera superioară a legislativului de la Washington, el este blocat în continuare de Camera Reprezentanților în condițiile în care președintele ei, republicanul Mike Johnson, refuză să organizeze un vot asupra proiectului de lege.
Urmărește ultimele evoluții din a 768-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.
RO.