Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reluat luni planurile de a interzice televiziunea qatareză Al Jazeera în Israel, purtătorul de cuvânt al partidului său Likud afirmând că parlamentul se va reuni luni seara pentru a ratifica legea corespunzătoare, relatează Reuters.
Ulterior, Netanyahu „va lua măsuri imediate pentru a închide Al Jazeera în conformitate cu procedura stabilită de lege”, a mai declarat partidul său Likud.
Anterior, Israelul a acuzat postul TV că stârnește neliniști în rândul spectatorilor săi arabi.
Agenția Reuters amintește că oficiali israelieni s-au plâns de ani de zile despre modul în care Al Jazeera relatează despre acțiunile Israelului, dar că guvernul s-a abținut până acum din a lua măsuri împotriva sa din cauza îngrijorărilor legate de reacția Qatarului.
Acest stat petrolier din zona Golfului Persic a finanțat numeroase proiecte de construcții și infrastructură în Fâșia Gaza – proiecte văzute de toate părțile implicate ca fiind cruciale în exclava palestiniană.
După atacul surpriză al Hamas împotriva Israelului din data de 7 octombrie a anului trecut și riposta israeliană care a urmat, Doha a mediat negocierile de încetare a focului în virtutea cărora au fost eliberați o serie de ostatici israelieni în schimbul ridicării temporare a blocadei vizavi de intrarea ajutoarelor umanitare în Gaza.
Însă negocierile privind încheierea unui al doilea armistițiu anul acesta par să nu ducă nicăieri.
În ianuarie, Benjamin Netanyahu a cerut public comunității internaționale să facă presiuni asupra Qatarului să pună la rândul său presiuni asupra Hamas.
Qatarul găzduiește biroul politic al organizației teroriste și mai mulți dintre liderii săi de top.
Între timp, poziția guvernului lui Netanyahu cu privire la Al Jazeera s-a înăsprit.
În data de 15 octombrie a anului trecut ministrul israelian al comunicațiilor a acuzat televiziunea că incită în favoarea Hamas și că expune trupele israeliene la ambuscade.
Nici Al Jazeera, nici guvernul de la Doha nu au răspuns acestor acuzații.
Însă luna următoare guvernul israelian a evitat să ia măsuri împotriva postului TV, alegând în schimb să închidă Al Mayadeen, un canal TV pro-iranian din Liban, asemănător ca politică editorială cu Al Jazeera, folosindu-se de prerogativele sale din timpul stării de urgență.