Președintele algerian Abdelmadjid Tebboune a calificat drept un „gest pozitiv” condamnarea de către Adunarea Națională franceză a „masacrului” a zeci de algerieni în timpul unei manifestații la Paris în octombrie 1961, potrivit AFP.
„Adunarea Națională franceză a făcut un pas pozitiv prin recunoașterea crimei comise de (prefectul Maurice) Papon în 1961.
Este un pas pozitiv”, a declarat Tebboune într-un interviu la televiziunea națională difuzat sâmbătă seara.
Șeful statului a precizat că o comisie mixtă de istorici din cele două țări „lucrează la problema memoriei” colonizării Algeriei de către Franța (1830-1964), subliniind angajamentul său față de acest aspect dureros și controversat al relațiilor dintre Alger și Paris.
„Am ajuns la un stadiu de maturitate care ne permite să vedem lucrurile așa cum trebuie să le vedem, fără emoții”, a declarat președintele algerian.
Potrivit acestuia, Algeria s-a angajat în „refacerea relațiilor cu fostul colonizator, fără a abandona nici un milimetru din datoria noastră față de martirii noștri din rezistență și din războiul de eliberare”.
Textul adoptat joi de Adunarea Națională din Franța, care are în primul rând o semnificație simbolică, condamnă masacrul din 17 octombrie 1961, în timpul căruia au murit, potrivit istoricilor, între treizeci și peste 200 de manifestanți algerieni.
Rezoluția, care „condamnă represiunea sângeroasă și criminală a algerienilor comisă sub autoritatea prefectului de poliție Maurice Papon”, solicită, de asemenea, „includerea unei zile de comemorare” pe „agenda zilelor naționale și a ceremoniilor oficiale”.
Textul, un „vot pentru istorie”, potrivit unuia dintre inițiatorii săi, deputata ecologistă Sabrina Sebaihi, a fost aprobat de 67 de deputați de stânga și de Renaissance, partidul președintelui Emmanuel Macron, în timp ce 11 membri ai Rassemblement National au votat împotrivă.
O vizită oficială a lui Tebboune la Paris a fost anunțată în urmă cu câteva săptămâni pentru „sfârșitul lunii septembrie/începutul lunii octombrie” de către cele două țări.
Între timp, însă, Algerul a devansat cu trei luni alegerile prezidențiale pentru 7 septembrie, iar Tebboune nu a spus încă dacă va candida pentru un al doilea mandat.