Trei persoane au fost rănite după un accident între un autoturism și o ambulanță SMURD la intersecția dintre Calea 13 Septembrie și Șoseaua Panduri, a transmis Brigada Rutieră la solicitarea HotNews.
ro.
18:30 În urma accidentului au fost răniți șoferul ambulanței SMURD, pacientul care se afla în ambulanță și unul din pasagerii din autoturism, a precizat Brigada Rutieră pentru Hotnews.
ro.
Două dintre victime au fost transportate la Spitalul Universitar și una la Spitalul Grigore Alexandrescu.
–Potrivit imaginilor apărute pe rețelele de socializare, ambulanța SMURD s-a răsturnat în urma coliziunii.
Cele trei victime primesc îngrijiri medicale la fața locului și urmează a se stabili ulterior dacă vor fi transportate la spitale.
Poliția Rutieră a aplicat restricții pe Șoseaua Panduri dinspre Calea 13 Septembrie către Strada Dr.
Rainer și benzile 1 si 2 pe Calea 13 Septembrie către Șoseaua Progresului.