Accident grav în Rugășești. Un tânăr de 20 de ani a fost transportat la spital.

Spread the love

  Pompierii din Dej au intervenit duminică dimineață la un accident rutier petrecut pe raza localității Rugășești.

O mașină a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un gard.

 Șoferul autoturismului, un tânăr de 20 de ani, a fost găsit de echipă încarcerat, în stare de inconștiență.

Acesta a fost extras din mașină și transportat la spital.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Rugășești, comuna Cășeiu.

Forțele noastre au găsit la fața locului un autoturism puternic avariat, iar în interior era un bărbat încarcerat.

Imediat au început manevrele de descarcerare, astfel că bărbatul, aflat în stare de inconștiență, a fost predat echipajelor medicale.

Ulterior, bărbatul de aproximativ 20 de ani a fost transportat de urgență la spital.

La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, alături de două ambulanțe SAJ”, a transmis ISU Cluj.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns