Andrei Răzvan Micu, care și-a început studiile la o universitate care nu era acreditată la acel moment, a avut parte de o carieră fulminantă, reușind să treacă din administrația publică la băncile cu capital majoritar de stat.
Deși studiile sale în economie se rezumă la un doctorat la Facultatea de Drept a ASE, el ocupă astăzi una dintre cele mai râvnite poziții în materie de companii cu capital de stat: director general al EximAsig.
Compania de Asigurare-Reasigurare Exim (CARE), al cărui acționar majoritar este banca de stat Exim – Banca Românească, fosta EximBank.
EximBank era o bancă specializată doar pe zona societăților comerciale, însă anul trecut, după ce a preluat banca cu capital privat Banca Românească, a devenit o bancă universală.
Aceeași bancă și-a lansat pe piață, încă din anul 2010, propria companie de asigurări, EximAsig.
Compania este specializată în asigurarea creditelor comerciale, ceea ce înseamnă că operează doar cu societățile comerciale, chiar dacă numele acesteia a apărut în scandalul cu falimentul Euroins, și propunerea ca statul să-și facă propria firmă de asigurări RCA.
Citește mai mult pe fanatik.
roArticol susținut de fanatik.
ro