Preşedintele USR Cătălin Drulă a anunţat că încă nu a luat o decizie, însă există o şansă foarte mare ca el să fie candidatul Alianţei Dreapta Unită la alegerile prezidenţiale.
„Ne dorim să avem candidat unic şi pentru prezidenţiale şi să mergem împreuna pentru parlamentare”, a spus liderul USR, conform News.
ro.
„Există o şansă foarte mare pentru Dreapta Unită să dea următorul preşedinte al României pentru că, odată intraţi în turul doi, putem câştiga.
Încă nu am stabilit candidatul şi nu o să-mi iau libertatea să-l anunţ aici.
Nu l-am stabilit încă cu colegii de alianţă.
Ne dorim să avem candidat unic şi pentru prezidenţiale şi să mergem împreuna pentru parlamentare”, a declarat Cătălin Drulă, vineri la Digi 24.
Întrebat dacă din USR va fi candidatul pentru prezidenţiale, liderul USR a răspuns că „e o posibilitate cu şanse mari”.
„Nu avem această decizie luată, dar e o posibilitate cu şanse mari, pentru că USR este partidul în jurul căruia s-a făcut această alianţă,” a precizat Drulă.
Referitor la posibilă candidatură a lui Dacian Cioloş, Cătălin Drulă spune că nu crede „că această soluţie este pe masă”.
El a mai explicat că „există o şansă foarte mare” să fie candidat pentru alegerile prezidenţiale.
„Eu nu o să mă ascund, cum am văzut la tot felul de preşedinţi de partid.
Eu vă spun că, natural, preşedintele unui partid este un candidat, deci există o şansă foarte mare ca eu să fiu candidatul, dar vom avea un anunţ la momentul în care vom avea decizia oficială,” a conchis Drulă.