Un obiect aerian neidentificat a intrat vineri dimineața în spațiul aerian al NATO, a anunțat Comandamentul Operațional al forțelor armate poloneze, precizând că obiectul a intrat în spațiul aerian al țării dinspre Ucraina, potrivit Reuters.„Dimineața aceasta un obiect aerian neidentificat a intrat în spațiul aerian al Republicii Poloniei dinspre partea graniței cu Ucraina, el fiind observat de radarele sistemelor de apărare ale țării din momentul în care a trecut granița și până când semnalul a dispărut”, a declarat Comandamentul Operațional de la Varșovia într-un anunț publicat pe platforma „X”, fosta Twitter.„În conformitate cu procedurile relevante, comandantul operațional al forțelor armate a mobilizat forțele și resursele avute la dispoziție”, a adăugat comunicatul.Televizunea privată TV Republika a transmis că echipe ale armatei au început să caute obiectul în apropierea orașului Hrubieszow din sudul Poloniei.Anunțul vine în contextul în care forțele armate ruse au lansat vineri dimineața un nou atac masiv asupra Ucrainei, cu aproape toate armele din arsenalul Moscovei, de la drone, la rachete.Autoritățile poloneze au anunțat și în luna aprilie a acestui an descoperirea unui obiect militar neidentificat care s-a prăbușit într-o pădure din nordul țării, analizele efectuate arătând ulterior că a fost vorba de o rachetă de croazieră rusească KH-55.Anunțul a provocat un scandal politic în Polonia întrucât armata ar fi depistat obiectul când a pătruns în spațiul aerian al țării în decembrie anul trecut, dar comandantul responsabil a uitat să își informeze superiorii și racheta a rămas nedescoperită timp de jumătate de an. Fostul ministru polonez al apărării Mariusz Błaszczak a criticat dur comandamentul forțelor armate pentru eșecul respectiv.Generalul Tomasz Piotrowski, comandantul operațional al forțelor armate poloneze, și generalul Rajmund Andrzejczak, șeful Statului Major de la Varșovia, și-au prezentat demisiile în luna octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, pe fondul creșterii tensiunilor între comandamentul militar și fostul guvern naționalist al lui Mateusz Morawiecki.În noiembrie anul trecut o rachetă antiaeriană a Ucrainei lansată în timpul unui raid rusesc a căzut în Polonia şi a ucis acolo două persoane. Situația a fost extrem de tensionată timp de câteva ore, guvernul polonez crezând inițial că racheta a fost lansată de forțele rusești.Urmărește ultimele evoluții din a 674-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.