Este bine ca, cel puțin în campania electorală, candidații ies pe șantierele de construcții la filmări și poze cu casca și vesta reflectorizantă pentru a vedea cu proprii ochi progresul proiectelor publice finanțate în marea lor majoritate din taxele și impozitele plătite de contribuabilii votanți.
În curând, o să vedeți, candidații se vor duce în fabricile de prelucrare și în fermele agricole, de preferat cele unde sunt mulți angajați în schimb.
Și acolo ies niște poze excelente, căști, veste, halate, linii industriale de asamblare, linii de mulgere, etc.
Angajații români din fabricile de prelucrare, de pe șantierele de construcții și din fermele agricole aparțin în marea majoritate generației Decrețeilor – Baby-Boomers-ai României – în marea lor majoritate acum în vârstă de peste 50 de ani.
Foarte puțini dintre Mileniali și Zoomeri aleg munca fizică, de fapt mulți dintre ei aleg să fie NEET.
S-a mai vorbit despre ponderea disproporționată de Decrețeilor în munca fizică din fabrici, construcții și agricultură și consecințele extrem de serioase care derivă din asta.
1) Decrețeii se duc peste 5-10 ani într-o pensie pe care nu mai are cine s-o mai plătească datorită scăderii populației active, exodului forței de muncă ți desertului de natalitate.
2) Venirea a sute de mii de asiatici la muncă în fabricile de prelucrare, pe șantierele de construcții sau în fermele agricole reprezintă o mare necunoscută, cu o evoluție greu de estimat în următorii 10 ani – inclusiv din punct de vedere demografic.
De fapt este greu de estimat impactul forței de muncă din import până și pe termen imediat, după ce România intră cu totul în Schengen și arabii încep construcția la Neom.
3) Și, nu în ultimul rând, s-o spunem, inteligența artificială, digitalizarea, automatizarea și tehnologizarea nu vor putea înlocui munca fizică în totalitate și în nici un caz în următorii 10 ani când România trebuie să își clădească infrastructura și în nici un caz în fabricile de prelucrare, șantierele de construcții și fermele agricole.
Specialiști în resurse umane sunt din abundență.
În consultanță, în mindfulness, în sfaturi legale, în compliance, în recrutare, în concediere, în experiențe memorabile, în coaching, în training, în reconversie, în munca de la distanță și munca de aproape, în beneficii intra și extrasalariale, în asigurări de viață – fiecare vinde ceva de care de obicei nu este nevoie.
Ce nu avem însă sunt specialiști în munca din fabricile de prelucrare, din șantierele de construcții și din fermele agricole.
Când treceți pe lângă un șantier de construcții uitați-vă cu atenție la cei care lucrează acolo, au în marea majoritate pentru 50 de ani.
La fel se întâmplă și în fabricile de prelucrare și în fermele agricole.
Nu vine nimeni din urmă ca să le ia locul.
Este de dorit ca după ce se termină alegerile viitori lideri ai României s-o lase mai moale cu piarul din forumurile, conferințele, dezbaterile și seminariile despre cum o să facem și o să dregem în cercetare-dezvoltare, inteligența artificială, digitalizare, tehnologizare, automatizare și alte asemenea „priorități” și să accepte că fără valoarea adăugată adusă de fabricile de prelucrare, de șantierele de construcții și de fermele agricole România nu are nici o șansă la o creștere economică sustenabilă.
Politici și strategii industriale pe mâncare, chimie, energie și apărare și dezvoltarea de resursă umană pentru aceste domenii.
Asta cereau și industriașii europeni care au semnat declarația de la Anvers, despre care n-a vorbit nimeni în România, cu excepția lui Ștefan Vuza.
Opinie de Dragoș Damian, CEO Terapia ClujCitiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
