Uniunea Europeană folosește între 25 și 30% din metalele și mineralele extrase din lume, însă doar 3-4% provin din producția europeană internă, ceea ce ne face vulnerabili, scrie avocatul Lucian Bondoc în Contributors.
România stă și mai rău ca riscuri.
Chiar dacă a câștigat procesul intentat de Gabriel Resources, România poate să piardă pe termen lung „dacă nu se va poziționa pragmatic și echilibrat” în chestiunea folosirii resurselor publice.
Asta consideră o analiză publicată de platforma Contributors și semnată de avocatul Lucian Bondoc.
Un prim argument al avocatului Bondoc este acela că toate țările dezvoltate au ales ca pe termen lung să își exploateze propriile resurse, din motive complementare.
De pildă, țările au exploatat pentru a atinge un anumit tip de autonomie și pentru mai multe venituri în infrastructură.
„Din punct de vedere logic, situațiile în care să se prefere să nu se exploateze resursele ar trebui văzute însă ca excepții (ce necesită un standard ridicat de justificare)”, susține Lucian Bondoc.
Din 1989 încoace, statul român nu a avut o politică clară cu privire la exploatarea resurselor, arată analiza din Contributors.
În lipsa unei direcții clare venite de la Guvern, „mai toate încercările de a dezvolta activități miniere noi în România au eșuat în cele din urmă în diverse instanțe judecătorești sau rămân la stadii incipiente”.
Statul nu a mai avut bani să investească în exploatări miniere.
Iar în societate sloganul „Nu ne vindem țara”, cu rădăcini în anii 90, a fost folosit și ca instrument de manipulare, explică avocatul.
„Acesta a fost promovat inițial de unele segmente de elite de facto pentru a manipula populația în direcția sprijinirii abordării de închidere a țării față de capitalul exterior din primii 6 ani de după Revoluție pentru a facilita acapararea pe tăcute, și fără concurență (mult subevaluat), a unor active și resurse diverse de către o parte din noii capitaliști români”, scrie Lucian Bondoc.
La toate acestea se adaugă și mineriadele, care au creat o frică de a crește industria minieră din România, adaugă avocatul.
În plus, după aderarea la Uniunea Europeană, sectorul de minerit s-a trezit prins între norme europene ridicate și birocrația din România.
„Numeroasele reguli noi au necesitat autorităților publice ani de zile pentru „digerare”, ceea ce, cuplat cu reticența tradițională de asumare în lipsa unui ordin de la decidentul politic, a îngreunat în sine aprobarea mai oricărui proiect complex”, explică Lucian Bondoc.
Puteți citi analiza completă pe Contributors.
