Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează agențiile France Presse și Agerpres.
Mica ţară din Caucazul de Sud, ale cărei relaţii sunt extrem de tensionate cu vecinul său turcofon, Azerbaidjan, de la conflictul armat în momentul prăbuşirii Uniunii Sovietice în legătură cu teritoriul Nagorno-Karabah, a acuzat Rusia că nu a făcut nimic pentru a-i veni în ajutor atunci când războiul a reizbucnit în 2020.
„Conducerea armeană, sub false pretexte şi prin denaturarea istoriei ultimilor trei ani, duce în mod deliberat spre o ruptură a relaţiilor cu Federaţia Rusă”, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu pentru mass-media ruse.
Armenia a lăsat recent să se înţeleagă că s-ar putea retrage din Tratatul de Securitate Colectivă, o alianţă compusă din foste republici sovietice, sub egida Rusiei.
Premierul armean Nikol Paşinian a calificat drept „ineficiente” alianţele de securitate ale ţării după ce armata azeră a recâştigat în septembrie controlul asupra Nagorno-Karabah, un teritoriu azer disputat, al cărui control fusese preluat de majoritatea separatistă armeană prin forţă şi cu sprijinul Erevanului la începutul anilor 1990.
Forţele ruse de menţinere a păcii au ocupat poziţii între beligeranţi după un scurt conflict armat în 2020, dar în septembrie nu au împiedicat armata azeră să recâştige controlul prin forţă asupra acestui teritoriu, ceea ce a dus la exodul populaţiei armene din Karabah.
Armenia a boicotat un summit al Tratatului de Securitate Colectivă la sfârşitul anului 2023, Nikol Paşinian acuzând organizaţia că a eşuat în îndeplinirea obligaţiilor sale.
Erevanul s-a reorientat către alţi parteneri internaţionali, în special către Franţa şi SUA, notează AFP.
Citește și: