Paramedicul de la SMURD București acuzat că în vara anului trecut a agresat sexual o pacientă în timp ce o transporta la spital, iar ulterior a șters înregistrările de pe camera de supraveghere din ambulanță, a fost condamnat, joi, la 5 ani și 5 luni de închisoare.
Decizia a fost luată de Tribunalul Militar București, însă nu este definitivă.
Potrivit sentinței pronunțate de Tribunalul Militar București, paramedicul în vârstă de 49 de ani, care are grad de plutonier adjunct în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București – Ilfov, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru agresiune sexuală în formă continuată, 3 luni de închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic și un an închisoare pentru alterarea integrități datelor informatice.
În urma contopirii pedepselor, instanța militară i-a stabilit o condamnare de 5 ani și 5 luni de închisoare.
În plus, paramedicului i s-a interzis dreptul de a ocupa o funcție publică timp de trei ani după ispășirea pedepsei.
De asemenea, timp de trei ani după ieșirea din închisoare îi este interzis să se apropie de victimă la o distanță mai mică de 100 de metri.
Victima nu a primit despăgubiri.
Ea nu a cerut în instanță daune, ci doar pedepsirea agresorului.
Odată cu pronunțarea sentinței, judecătorii au anunțat-o pe femeia în vârstă de 35 de ani că poate solicita un ordin european de protecție împotriva agresorului ei, după ce acesta va ieși din penitenciar.
Decizia pronunțată joi de Tribunalul Militar București nu este definitivă, putând fi contestată.
Bărbatul, Claudiu Gheorghiță Delciu, se află în arest la domiciliu din luna august a anului trecut.
Subofițerul a fost pus sub acuzare după ce în noaptea de 8 iunie 2023 o pacientă care a ajuns la Spitalul Elias a reclamat că angajatul SMURD a atins-o în zonele intime și a făcut gesturi sexuale atât în locuință, cât și în ambulanță.
Ea a relatat anchetatorilor că nu a putut reacționa din cauza stării de sănătate precare în care se afla.
Coform procurorilor, comportamentul deviant al paramedicului a fost observat și de ceilalți doi colegi de echipaj.
Unul dintre ei l-a surprins pe bărbat „în timp ce îi masa pacientei sânii cu un cub de gheață”.
În drum spre spital, l-au lăsat să urce lângă pacientă, deși această atribuție îi revenea șefului de echipaj.
Potrivit rechizitoriului, cei doi colegi ai paramedicului ar fi acceptat tacit ipoteza că paramedicul ar fi putut să o agreseze sexual pe pacientă în drum spre spital, amuzându-se.
În momentul în care șoferul ambulanței a observat că în cabina autospecialei becul era stins, iar colegul său nu se afla pe scaun, l-a întrebat pe colegul din dreapta sa: „Ce face Delciu (paramedicul inculpat – n.
r.
) acolo?”.
„Martorul (comandantul echipajului – n.
r.
) s-a uitat în compartimentul destinat pacienților și i-a spus că inculpatul Delciu Claudiu Gheorghiță «o mamelește» pe persoana vătămată, dându-i cu gheață pe «corp, sâni și sfârcuri».
După ce a aflat că pacienta a alertat autoritățile, paramedicul Delciu a sustras înregistrarea de pe camera video amplasată în interiorul ambulanței și a șters-o, fiind convins că astfel va scăpa de punerea sub acuzare”, spun procurorii.
(FOTO: Dreamstime.
com)