Învinsă și dezbinată de victoria lui Recep Tayyip Erdogan în alegerile generale din 2023, opoziția turcă își propune să revină în luptă în scrutinul local de duminică, marele premii fiind Istanbul și Ankara, orașe pe care le controlează din 2019.
Președintele speră să recâștige aceste metropole, pentru a-și consolida controlul asupra țării, scrie Reuters.
Votul din 31 martie ar putea consolida controlul președintelui Recep Tayyip Erdogan asupra Turciei, după două decenii la guvernare, sau ar putea oferi opoziției – și alegătorilor ei – speranța unei schimbări.
Rezultatele vor fi probabil influențate parțial de problemele economice generate de inflația galopantă, dar și de felul în care se vor mobiliza votanții kurzi și islamiști.
Opoziția a prins curaj în 2019, când candidații Partidului Republican al Poporului (CHP) au câștigat alegerile din Istanbul și Ankara, după 25 de ani în care orașele fuseseră controlate de politicienii partidului lui Erdogan, Justiție și Dezvoltare (AKP) și de predecesorii săi islamiști.
Dar Erdogan și-a revenit anul trecut, păstrând președinția și obținând o majoritate parlamentară cu aliații naționaliști, în pofida crizei economice.
În urma înfrângerii, alianța eterogenă a opoziției s-a divizat.
Sondajele de opinie pentru duminică arată că primarul CHP Ekrem Imamoglu și candidatul AKP, fostul ministru Murat Kurum, se află într-o cursă strânsă în Istanbul, un oraș de 16 milioane de locuitori, unde Erdogan și-a început ascensiunea politică din funcția de primar în anii 1990.
Bugetul municipalității metropolitane din Istanbul le eclipsează pe toate celelalte 80 de orașe din țară, ajungând la 516 miliarde de lire (16,05 miliarde de dolari) în 2024, inclusiv filialele sale.
Bugetul celui de-al doilea oraș, Ankara, este de 92 de miliarde.
Pârghiile economice sunt majore.
Controlul marilor orașe și al bugetelor acestora poate oferi partidelor un cuvânt de spus în ceea ce privește finanțarea, contractele și crearea de locuri de muncă, sporindu-le popularitatea pe scena națională.
Dar miza trece dincolo de orașe.
Imamoglu a devenit principala alternativă a opoziției la Erdogan odată cu victoria din 2019.
Dacă va câștiga un al doilea mandat de primar, este foarte probabil ca el să candideze la următorul scrutin prezidențial, spun analiștii.
O înfrângere, cred însă analiștii, i-ar putea bloca cariera și ar putea lăsa opoziția într-o și mai mare dezordine.
Pentru Erdogan, recâștigarea Istanbulului și a Ankarei l-ar susține în demersul său de a schimba constituția, care i-ar putea prelungi șederea la guvernare dincolo de anul 2028, care marchează sfârșitul mandatului său actual, spun analiștii.
În conformitate cu constituția actuală, președinția este limitată la două mandate.
Erdogan și-a asigurat însă un al treilea mandat anul trecut datorită unei interpretări juridice rezultate în urma tranziției spre un sistem prezidențial în 2018.
Perspectivele lui Erdogan în Istanbul par să fi fost afectate de o creștere a sprijinului pentru Noul Partid al Bunăstării, de orientare islamistă, care a cules astfel roadele poziției sale dure față de ofensiva Israelului în Gaza și a nemulțumirii față de modul în care AKP a gestionat economia.
Retorica lui Erdogan împotriva Israelului a fost de asemenea dură, dar Ankara a menținut legăturile comerciale cu Israelul.
Sondajele de opinie indică faptul că sprijinul acordat Partidului Bunăstării s-ar fi dublat, ajungând la aproximativ 5% și absorbind voturi care, altfel, ar fi putut merge către AKP.
Perspectivele lui Erdogan de a recâștiga Istanbulul ar putea depinde, de asemenea, de alegătorii kurzi, mulți dintre aceștia fiind așteptați să lase deoparte loialitatea față de partid și să îl susțină pe Imamoglu, potrivit sondajelor de opinie.
În campanie, Erdogan și-a reluat retorica dură împotriva opoziției și discursul potrivit căruia doar el este cel care îi poate apăra pe turci de inamicii externi – uneori nespecificați.
„Cei care nu pot suporta puterea crescândă a Turciei în regiune și în lume, sau poziția sa principială și corectă, așteaptă în prezent în ambuscadă”, a declarat el luni, la un miting în provincia nordică Tokat.
Imamoglu, primarul Istanbulului, a avertizat și el alegătorii cu privire la importanța mare a scrutinului.
„Destinul Turciei este în mâinile voastre”, a spus el într-un apel adresat tinerilor turci din Istanbul.
„Puteți schimba ceea ce nu merge bine în Turcia cu un singur vot”, a continuat liderul opoziției.
Lupta este inegală.
Criticii spun că guvernul lui Erdogan a închis gura criticilor, a erodat drepturile omului și a adus sistemul judiciar și alte instituții de stat sub influența sa, acuzație negată de oficiali.
„Terenul de joc este înclinat în favoarea alianței aflate la guvernare”, a declarat analistul politic Berk Esen de la Universitatea Sabanci, citat de Reuters.
„Imamoglu luptă practic singur”, a spus el.
Iar lucrul acesta este valabil și în presă.
Presa pro-guvernamentală acordă o acoperire generală mitingurilor zilnice ale lui Erdogan, în vreme ce acoperirea campaniilor opoziției este limitată.