Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a afirmat joi că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale.
„Suntem în situația paradoxală în care cel care stă în concediu medical primește mai mulți bani decât atunci când este la serviciu.
Am spus și repet că nu discutăm de bolnavii oncologici, de indemnizația maternală și de copiii care au nevoie de îngrijiri”, a spus ministrul întrebat despre impozitarea concediilor medicale.
Ministrul a fost întrebat joi la Guvern despre impozitarea cu 10% a concediilor medicale, măsură impusă printr-o ordonanță de guvern (OUG 115/2023) la jumătatea lui decembrie anul trecut, care a fost eliminată în Senat și merge la Camera Deputaților.
Întrebat dacă are o evidență privind sumele încasate la buget prin impozitarea concediilor medicale de la începutul acestui an, ministrul Finanțelor a susținut că nu ar fi vorba de o taxă.
„Sumele noastre estimate anual sunt 600 milioane de lei pe care le încasăm, dar nu este o taxă asupra concediilor cum se vehiculează în spațiul public, este contribuția la asigurările sociale de sănătate care se plătește pe perioada concediului medical ca și contribuția la pensii care se plătește pe tot timpul perioadei cât ești activ în muncă”, a spus Boloș.
Prezent la briefingul de presă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut că situația ar putea fi echilibrată de măsuri la nivelul Casei Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS)Ministrul a spus că este nevoie de un plan după evaluări făcute de Ministerul de Finanțe, Ministerul Sănătății și CNAS.
Senatul a eliminat în data de 12 februarie impozitarea de 10% pe concediile medicale, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc afirmând că, prin amendamentul adoptat, s-a eliminat şi impozitarea concediului de maternitate şi impozitarea concediului pentru îngrijirea copilului bolnav.
Proiectul merge acum la Camera Deputaţilor – for decizional.
Anterior, premierul Marcel Ciolacu declara că trebuie descurajat abuzul de concedii medicale nejustificate, precizând, însă, că este nevoie de o clarificare legislativă pentru cei pentru care este obligatoriu acest tip de concediu.
Introducerea, de la 1 ianuarie, a impozitării cu 10% a concediilor medicale, prin Ordonanță de Urgență, a fost criticată dur de asociaţiile de pacienţi.
În România s-au înregistrat 274.
000 de concedii medicale acordate pentru dureri de spate şi 187.
000 de concedii medicale acordate „pentru strănutat şi răceală”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, după decizia Senatului.
Premierul s-a arătat nemulţumit de faptul că pentru astfel de afecţiuni se dau concedii medicale pentru care ar trebui aplicată scutirea de impozit, dacă acest lucru va fi aprobat şi de Camera Deputaţilor.
Introducerea, de la 1 ianuarie, a impozitării cu 10% a concediilor medicale, prin Ordonanță de Urgență, a fost criticată dur de asociaţiile de pacienţi.