Cifrele preliminare ale rezervărilor arată că acest sezon va fi unul foarte bun pentru turismul grecesc, dar acest lucru nu va fi valabil pentru Mykonos, care pentru al doilea an consecutiv pare că va avea mai puțini vizitatori decât în anul precedent.
Observatorii remarcă faptul că infrastructura inadecvată, aglomerația și prețurile ridicate au afectat reputația insulei, scrie publicația elenă Kathimerini.
Pentru al doilea an consecutiv, Mykonos înregistrează o scădere a rezervărilor de locuri de avion, dar și a locurilor puse la dispoziție de companiile aeriene.
Mai exact, pe baza datelor furnizate la jumătatea lunii martie, planificarea companiilor aeriene pentru perioada martie-octombrie a acestui an prevede cu 9,2% mai puține locuri decât anul trecut, când acestea își limitaseră oricum capacitatea de transport către insulă.
Prin comparație, numărul locurilor de avion disponibil pentru toate destinațiile din Grecia a crescut cu 10,2% față de anul trecut, potrivit trackerului Airdata al Institutului Asociației întreprinderilor de turism din Grecia.
Poate mai important este faptul că rezervările active de locuri de avion pentru călătorii pe tot parcursul acestui an par a fi în scădere cu 26,1% față de anul trecut, când pentru întreaga regiune sunt în creștere cu 7,5% față de 2023.
Asta în condițiile în care anul trecut, traficul de pasageri din străinătate către Mykonos scăzuse deja cu 5,9% față de 2022, potrivit Fraport Grecia.
Acestea fiind datele reci, jurnaliștii greci se întreabă acum dacă Mykonos a devenit o victimă a turismului excesiv, a prețurilor foarte mari, a infrastructurii sale inadecvate sau a delincvenței care însoțește adesea destinațiile scumpe de succes din întreaga lume.
Răspunsul pare să le combine într-o oarecare măsură pe toate.
Un hotelier care a vorbit cu Kathimerini sub anonimat a admis că „Mykonos a intrat deja anul trecut într-o fază de corecție”.
Printre motivele invocate de acesta, dar și de alți oameni de afacere din domeniu: prețurile, infrastructura și chiar unele situații care au oferit o faimă negativă insulei.
Comentariile negative din partea unor influenceri de renume mondial, cum ar fi cel al lui Gigi Hadid – care a fost victima unui jaf și le-a recomandat fanilor săi din întreaga lume să nu mai călătorească în Mykonos -, infrastructura insuficientă – mai ales în gestionarea apelor reziduale care, în unele cazuri, s-au revărsat cu rezultate deosebit de neplăcute pentru experiența vizitatorilor insulei -, dar și cazurile de infracționalitate – în principal furturi – sunt câteva dintre motivele invocate pentru scăderea număprului de turiști în Mykonos.
Problemele insulei sunt și rezultatul natural al turismului excesiv și al prețurilor ridicate.
„Fenomenul nu este endemic pentru Mykonos și am mai văzut că se întâmplă în destinații celebre precum Ibiza, Spania”, a subliniat un alt antreprenor de pe insulă pentru Kathimerini.
„Câțiva antreprenori, proprietari de restaurante și manageri de cluburi de plajă nu au acordat importanța cuvenită calității serviciilor oferite și s-au concentrat doar pe a face cât mai mulți bani”, a spus acesta.
Facturile exagerat de mari, opacitatea listei de prețuri, serviciile de proastă calitate și problemele de securitate se numără într-adevăr printre cele reclamate pe Internet.
Efectul vaselor de croazieră nu ajută.
Mulți dintre turiștii care aglomerează străduțele nu sunt clienți ai hotelurilor, ci vizitatori de o zi care au o contribuție minimă la cifra de afaceri a economiei turistice.
În cele din urmă însă, hotelierii și alți antreprenori de pe insulă se declară optimiști că brandul Mykonos va rezista – și că oricum, chiar și sezonul acesta va fi mai bun decât o arată rezervările actuale.
„Mykonos a căzut victimă defăimării, dar va reveni în curând mai puternic, deoarece oamenii de afaceri de pe insulă sunt profesioniști serioși, au identificat și diagnosticat corect problema și se mișcă în direcția necesară pentru a o remedia”, a estimat un economist specializat în activitatea turistică.
Antreprenorii serioși și afacerile sănătoase, a spus el pentru publicația elenă, pun deja presiune pe cei care nu înțeleg ce trebuie făcut, a adăugat acesta.
Printre măsurile deja luate în calcul se numără limitarea numărului de nave de croazieră și a numărului de turiști pe care îi pot debarca pe insulă.