Sursa foto: X Actorul Steven Seagal a vizitat Centrul Naţional Medical şi Chirurgical, unde a întâlnit trei victime cărora „le-a mulţumit pentru curaj şi perseverenţă”, potrivit Sky News.
Fostul star de la Hollywood, în vârstă de 71 de ani, a transmis un mesaj prin intermediul contului de Telegram al Ministerului rus al Sănătăţii.
„Ceea ce s-a întâmplat a fost o tragedie teribilă care nu ar fi trebuit să se întâmple.
Şi cred că Rusia va servi drept exemplu şi va lăsa lumea să înţeleagă că nu poţi să faci asta oricărui popor şi să rămâi nepedepsit.
Mulţumesc medicilor pentru munca pe care o fac, mă bucur să văd că pacienţii se simt bine şi se recuperează”, a spus Steven Seagal.
Vezi mai multe articole din categoria externe Actorul american este un apropiat al preşedintelui Putin.
El a vizitat Rusia de multe ori şi l-a numit pe Putin „unul dintre marii lideri ai lumii în viaţă”.
Actorul a susţinut anexarea de către Moscova a regiunii Crimeea a Ucrainei în 2014 spunând că este „foarte rezonabilă”.
De asemenea, el s-a alăturat unui partid pro-Kremlin în 2021 şi a vizitat o parte controlată de ruşi din estul Ucrainei, unde s-a întâlnit cu un lider separatist susţinut de Rusia.
În 2017, Ucraina a interzis intrarea în ţară a lui Seagal pentru cinci ani din motive de securitate naţională.