CNAIR anunţă că, în perioada 28 martie-1 aprilie, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de peste 7,5 tone, în contextul Sărbătorilor Pascale Catolice.
CNAIR: Restricţii pe teritoriul Ungariei pentru maşinile de peste 7,5 tone de Paştele Catolic CNAIR informează participanţii la trafic care derulează operaţiuni de transport rutier internaţional de marfă prin punctele de trecere a frontierei cu Ungaria că în perioada 28 martie (joi), ora 22:00 – 29 martie (vineri), ora 22:00 şi 30 martie (sâmbătă), ora 22:00 – 01 aprilie (luni), ora 22:00, circulaţia tuturor vehiculelor de transport marfă cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată.
Restricţiile nu se referă la mijloacele de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile ori celor supuse unui anumit regim de temperatură.
Vezi mai multe articole din categoria externe Măsura anunţată de autorităţile ungare pentru celebrarea Sărbătorilor Pascale Catolice vizează perioada mai sus menţionată.
„Recomandăm conducătorilor auto ca la ridicarea restricţiilor să utilizeze toate punctele de trecere a frontierei existente la graniţa cu Ungaria, în vederea evitării blocajelor cauzate de afluxul mare de trafic”, transmite CNAIR.