Jurnalistul Dan Udrea, fost redactor-șef adjunct al Gazetei Sporturilor și realizator TV la Orange Sport, face parte din vocile critice îndepărtate sau care au plecat de la GSP.
El lucrează acum la lansarea unei noi publicații online sportive, care va face parte din același grup de presă care editează și HotNews.
ro.
În opinia pe care o publică astăzi pentru cititorii HotNews.
ro, Dan Udrea observă că ”Acum, când am aflat toate cele 24 de țări care vor participa la Campionatul European, putem să acceptăm realitatea care poate fi argumentată obiectiv.
Și anume: România e cea mai slabă națională care va fi la Euro!”.
Nu sună deloc bine? E neapatriotic? E dificil să recunoaștem că datele ne arată ca pornind cu ultima șansă? E rău să ne asumăm această postură? Sau e un exercițiu de realism și de tărie? Pe date obiective, despre care vom discuta imediat, suntem sub Albania, Georgia, Slovenia.
Pe ce se susține această riscantă afirmație că suntem cei mai slabi cotați la Euro 2024? Site-ul Transfermarkt este un reper relevant în ceea ce înseamnă stabilirea cotelor fotbaliștilor.
Sigur, calculele nu reprezintă o sentință, ci un captivant punct de plecare.
România formează acum cea mai puțin valoroasă națională.
Cu state precum Georgia, Albania, Slovenia și Slovacia, care vor fi și ele la turneul final, România e pe ultimul loc în topul cotelor cumulate ale jucătorilor.
De fapt, suntem singura națională care nu trece de bariera a 100 de milioane de euro, valoare estimată.
Singura! Spre comparație, Georgia, care va fi în premieră la un Euro, e peste noi cu 50%.
Asta în vreme ce Slovenia și Albania ne sunt și ele superioare cu cel puțin 25%.
Top 10 naționale cel mai slab cotate:Acesta e tabloul.
Fie că ne place sau nu să o privim, fie că o acceptăm sau nu! De aici plecăm la acest turneu final.
Să ne raportăm și la grupa din care facem parte: Belgia, Slovacia, Ucraina, România.
Impresia generală e că “avem o grupă accesibilă”.
Diferența de nivel arată cam așa: Slovacia e mai valoroasă cu peste 30%Lotul Ucrainei e cotată de aproape 4 ori cât noiBelgia e din altă lume: e de peste două ori mai bine cotată și decât Columbia, iar cu Columbia am văzut ce am pățit Cine de la noi e titular la Liverpool sau la Leipzig, în Champions League?Să mergem la un alt criteriu: analiza individuală a jucătorilor.
Această evaluare ne-ar dezavantaja și mai mult.
De pildă, Georgia are un fotbalist, Kvaratskhelia, care e estimat la un posibil transfer aproape cât toată naționala noastră la un loc.
Slovenia are ce noi nu avem, un atacant titular indiscutabil la o echipă de Champions League, pe Sesko, la Leipzig.
Ungaria îl propune pe Szoboszlai, fotbalist de 75 de milioane de euro, titular indiscutabil la Liverpool! Albanezii și slovacii n-au vedete de rang înalt, dar au jucători care joacă aproape meci de meci în Anglia, Italia, Spania, Olanda.
Noi îl avem pe Drăgușin, care e tot în Premier League, în UK, dar e mai degrabă rezervă.
Pentru el, Premier League e o reușită importantă, dătătoare de speranță și răsplata unei munci impresionante.
Însă, pe ansamblul unei ”naționale”, ponderea unui jucător e implacabil limitată.
De asemenea, venim cu Ianis Hagi, Horațiu Moldovan și Rațiu, din La Liga, Spania, însă rezerve.
Fiecare jucător numit e, luat separat, o poveste de efort, reușită, piedici depășite.
Însă aici discutăm forța unui colectiv, o statistică neîmblânzită a succesului prin adăugarea valorilor, cât mai multe.
Dacă ne uităm la titularii noștri indiscutabili, aceștia sunt fie din Serie B, fie din Arabia Saudită, Turcia sau campionatul intern, întrecere care n-a avut nici o echipă în ultima ediție a grupelor cupelor europene.
Să ne bucurăm că suntem la Euro.
Dar să realizăm, realist, din ce postură mergem acolo.
Să ne asumăm că suntem la cel mai jos nivel dintre cei prezenți.
Faptul că pornim cu ultima șansă nu înseamnă că vom termina ultimii.
Dar înseamnă că e nevoie de claritate și de enorm de multă organizare și determinare ca să compensăm colectiv ceea ce individual nu avem.
Nu e o rușine.
E o acceptare de care avem nevoie pentru a pune în practică o expresie, valabilă oricând în viață, rostită cândva de cel mai galant personaj pe care l-a avut vreodată fotbalul românesc, Emeric Ienei: “Să nu ne facem iluzii, ca să nu avem deziluzii”.
Această vorbă e cunoscută, în mediile extrasportive, drept ”teoria așteptărilor reduse”.
Ea nu e neapărat un lucru rău.
Dacă o folosești inteligent, te ajută să te poziționezi corect și să poți oferi surprize.
Dacă vom reuși să ne admitem condiția, atunci Euro va fi o sărbătoare pentru noi.
Orice rezultat pozitiv va fi un succes și va însemna că ne-am ridicat nivelul și am progresat.
În schimb, dacă lipsa evaluării corecte ne va împinge să credem că “trebuie” sau “e obligatoriu” să jucăm cel puțin optimi de finală, atunci orice rezultat normal, chiar și cel care ar respecta calculul hârtiei, îl vom transforma într-un dezastru.
Ne vom simți iarăși ca și cum am fi la capătul lumii.
Mai avem timp până începe Euro să reflectăm și eventual să mai dăm un rând de lavabil peste caii verzi care apar din când în când pe pereții noștri optimiști.
Dacă am fost cândva la un penalty de o semifinală de Mondial, nu putem trăi din amintiri la nesfârșit.
Nostalgia noastră ne va însoți, cu fidelitate netulburată, pe 25 mai, pe Arena Națională, la meciul de retragere al Generația de Aur 1994.
Din iunie, însă, avem Euro 2024.
Ca să ne bucurăm de turneu, avem nevoie de acceptarea situației reale.
Nostalgia va rămâne în tribună, alături de una dintre cele mai frumoase povești din istoria sportului nostru, care astăzi tânjește după noi orizonturi.
