Peter Szijjarto îi invită pe turiştii ruşi să vină în Ungaria cu vize Schengen

Spread the love

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar fi „cu adevărat periculoasă” şi ar „aduce mai aproape riscul unui război mondial”, a declarat ministrul ungar de externe Péter Szijjártó într-un interviu acordat presei de stat ruse, în care, pe de altă parte, îi invită pe ruşi să ceară Ungariei vize Schengen şi să vină în vizită.

„Riscul terifiant al unui al treilea război mondial se apropie”, a spus ministrul ungar de externe Péter Szijjártó în interviul acordat agenţiei ruse de stat TASS, publicat miercuri, scrie News.

ro.

„Prin urmare, vom face întotdeauna apel la toţi aliaţii şi colegii noştri să se abţină de la orice acţiuni sau declaraţii care ar putea aduce mai aproape riscul unui război mondial”, a asigurat el.

Szijjarto a fost luni în Rusia, la Soci, unde a participat la forumul „Atomexpo 2024”, pe tema energiei nucleare, în condiţiile în care Ungaria construieşte o centrală atomică la Paks cu ajutorul Rusiei.

Budapesta a rămas mai apropiată de Moscova decât orice alt membru al Uniunii Europene sau al NATO, Ungaria opunându-se în mod repetat trimiterii de bani şi arme către Kiev.

Comentariile lui Szijjártó vin după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luna trecută că posibilitatea trimiterii de trupe terestre occidentale în Ucraina nu ar trebui „exclusă”.

Comentariile lui Macron au stârnit panică şi au fost ţinta unor reacţii de respingere imediată din partea majorităţii aliaţilor NATO – deşi nu toţi liderii europeni au condamnat mesajul său, notează POLITICO.

„Cuvintele contează”, a comentat Szijjártó pentru TASS.

„Când vine vorba de posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina, în numele unor state membre NATO, este cu adevărat periculos, pentru că nu vrem să ne confruntăm cu o ameninţare”, a spus el.

Premierul Viktor Orbán a menţinut contactul cu liderul rus Vladimir Putin după invazia rusă din Ucraina, în urmă cu doi ani, şi l-a felicitat pe Putin pentru câştigarea alegerilor luna aceasta, deşi majoritatea democraţiilor occidentale le-a considerat în general ca fiind incorecte.

Szijjártó a dat asigurări că Ungaria îşi menţine deschise canalele de comunicare cu Rusia, adăugând că Putin şi Orbán pot „purta discuţii în orice moment” dacă „este nevoie să interacţioneze unul cu celălalt”.

În interviul pentru agenția rusă de presă TASS, Szijjarto a mai spus că Ungaria nu creează niciun obstacol pentru cetăţenii ruşi în ceea ce priveşte eliberarea vizelor Schengen şi i-a invitat să vină să-i viziteze ţara.

„Noi eliberăm vize pentru călătorii ruşi fără probleme.

Nu am schimbat metodologia de eliberare a vizelor”, a spus el, subliniind că în Ungaria „nu există nicio discriminare împotriva cetăţenilor ruşi în această privinţă”.

Potrivit ministrului, ţara „salută toţi vizitatorii şi turiştii, indiferent de unde provin”.

„Ungaria este un loc minunat.

Avem o tradiţie îndelungată de a găzdui oaspeţi ruşi şi în domeniul sănătăţii, al atracţiilor turistice, al sportului, precum şi pentru diverse conferinţe.

Nu avem absolut nimic împotrivă, aşa că, bineînţeles, ruşii sunt bineveniţi”, a spus şeful diplomaţiei de la Budapesta.

____

Lasă un răspuns