Universitatea Cluj a pierdut categoric ultimul meci al anului 2023 în SuperLiga României, 4-0 cu rivala CFR Cluj, iar imediat după joc, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a dat de înțeles că nu va continua pe banca „șepcilor roșii”.Universitatea Cluj a încheiat pe locul 8 anul 2023 în SuperLiga României, iar ultimul meci din acest an este unul pe care jucătorii și suporterii își doresc să îl uite.Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a fost învinsă categoric în Gruia de rivala CFR Cluj, scor 4-0, iar tehnicianul ardelenilor a dat de înțeles că va renunța la postul de antrenor principal.La câteva zile distanță de la acel eșec usturător, Ioan Ovidiu Sabău a făcut lumină în cazul viitorului său pe banca lui U Cluj.„Nu abandonez. Vreau să ridic nivelul echipei, alături de cei care conduc destinele. Nu mi-am pierdut încrederea în jucător și mulți dintre ei sunt jucători și oameni deosebiți.Acestea sunt lecții din care să învățăm, ca să nu mai ajungem în astfel de momente. Trebuie să învățăm fiecare.N-ai cum să nu ții cont de ce spun suporterii. De acolo și stările mele. Sunt parte din familie și eu știu ce e în sufletul lor și te doare când dezamăgești.Eu sunt și suporter și înțeleg că nu acceptă să fie dezamăgiți, umiliți. Nu avem voie să ne jucăm cu sentimentele și stările lor. Și îmi asum tot ceea ce fac.” – a declarat acesta, potrivit Prosport.1. FCSB 44 puncte / 21 meciuri2. CFR Cluj 36 / 213. Universitatea Craiova 34 / 214. Rapid București 33 / 215. Sepsi Sf. Gheorghe 30 / 216. Farul Constanța 30 / 217. FC Hermannstadt 29 / 218. Universitatea Cluj 29 / 219. U Craiova 1948 27 / 2110. Petrolul Ploiești 27 / 2111. Oțelul Galați 26 / 2112. UTA Arad 24 / 2113. FC Voluntari 24 / 2114. Poli Iași 23 / 2115. Dinamo 16 / 2116. Botoșani 12 / 21.