Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunțat marți că nu va mai discuta cu presa în următoarele două săptămâni.
Președintele PUSL a precizat că lucrează cu „specialiști” la un „plan de lucru pentru București” pe care îl va prezenta „la vremea potrivită”.
Piedone, care a decis să candidez la funcția de Primar General al Municipiului București, a făcut anunțul prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
Liderul formațiunii fondate de Dan Voiculescu a subliniat că știe problemele cu care se confruntă capitala și că lucrează cu specialiști pentru a pune la punct „Planul de lucru pentru București“! „La vremea potrivită, îl vom prezenta cetățenilor și ne vom angaja să-l implementăm ca atare în folosul Bucureștiului și al țării! Cu respect vă scriu aceste rânduri și vă anunț că în următoarele două săptămâni NU voi dialoga cu niciun jurnalist, indiferent de tema abordată!”, a scris Piedone.
El a mai precizat că va răspunde la invitațiile din partea presei după prima decadă a lunii aprilie.
Actualul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a anunțat oficial pe 17 martie intrarea sa în cursa pentru alegerile de la Primăria Generală a Capitalei din partea Partidului Umanist Social Liberal, un partid fondat de Dan Voiculescu.
Potrivit unui sondaj comandat de actualul primar general Nicușor Dan și dat publicității pe 11 martie, Piedone a ieșit pe primul loc în preferințele electoratului.
Actualul primar s-a clasat pe locul 2, cu 39,3%.
Cristian Popescu Piedone ar obține un scor de 40,4% pentru funcția de primar general, arată un sondajul realizat în perioada 2-9 martie la comanda lui Nicușor Dan.
Potrivit unui sondaj Sociopol, realizat la comanda Alianței PSD-PNL, în perioada 21-24 martie, Piedone se află pe locul al doilea în intențiile de vot, primarul sectorului 5 fiind indicat de 30% dintre respondenți.
Nicușor Dan ar fi votat de 34% dintre cei care au exprimat o opțiune de vot, iar Cătălin Cîrstoiu a fost opțiunea pentru 24%.
O cercetare făcută de Avangarde la comanda Digi24 a arătat că dacă duminică ar fi alegeri locale, Cristian Popescu Piedone ar obține 44% din voturi pentru Primăria Capitalei, urmat de Nicușor Dan, cu 27%, și de candidatul PSD-PNL, medicul Cătălin Cîrstoiu, cu 16%.
Sondajul prezintă și un scenariu în care Piedone s-ar retrage din cursa pentru București.
Votanții lui Cristian Popescu Piedone au fost întrebați cu cine ar vota dacă acesta nu ar candida.
Sondajul Avangarde arată că dacă Cristian Popescu Piedone și-ar retrage candidatura, 41% ar vota cu Nicușor Dan, 29% cu Cătălin Cîrstoiu, iar 27% cu Mihai Enache.
Bucureștenii au fost întrebați și cât de mulțumiți au fost de Nicușor Dan în acești ani în care a fost primar.
41% au apreciat activitatea actualului primar ca fiind „mai degrabă negativă”, în timp ce 25% au evaluat-o ca fiind „mai degrabă pozitivă”.
CITEȘTE ȘI: