VIDEO Dani Alves a fost eliberat din închisoare

Spread the love

Dani Alves, fostul mare fotbalist al Barcelonei, a fost eliberat provizoriu din închisoare după ce ar fi achitat o cauțiune în valoare de un milion de euro.

Dani Alves, care a fost acuzat că a violat o tânără într-un club de noapte din Barcelona în decembrie 2022, a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare pentru agresiune sexuală.

Procesul fostului fotbalist al Barcelonei s-a încheiat la 7 februarie, după trei zile lungi de audieri, iar decizia judecătorilor a sosit 15 zile mai târziu.

Dani Alves se afla în arest preventiv din data de 20 ianuarie 2023, după ce a fost acuzat că a agresat sexual o tânără de 23 de ani, în discoteca Sutton din Barcelona, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022.

El se afla în momentul respectiv într-o vacanţă de câteva zile la Barcelona, după ce participase la Cupa Mondială 2022 din Qatar cu selecţionata Braziliei.

Acesta a fost de acord să achite cauțiunea în valoare de un milion de euro, iar luni a fost eliberat.

🚨🚨| Dani Alves has been released from prison after paying his €1M bond.

pic.

twitter.

com/sH6udoTy8iPrintre condițiile de eliberare a lui Alves se numără renunțarea atât la pașaportul brazilian, cât și la cel spaniol, pentru a nu putea părăsi Spania, precum și obligația de a se prezenta săptămânal în fața instanței, scrie Reuters.

Instanța a impus, de asemenea, un ordin de restricție, interzicându-i lui Alves să se apropie la mai puțin de un kilometru de victimă.

Decizia, care nu a fost unanimă din cauza votului divergent al unuia dintre judecători, poate fi încă atacată.

Dani Alves este unul dintre cei mai titraţi fotbalişti din istorie.

E la cucerit 23 de trofee alături de FC Barcelona, la care a evoluat între 2008 şi 2016.

În cursul carierei sale, brazilianul a mai jucat la Sevilla, Juventus, PSG şi Sao Paulo, iar în momentul arestării sale se afla sub contract cu echipa mexicană Pumas UNAM, care l-a concediat imediat după apariţia acuzaţiilor împotriva sa.

Lasă un răspuns