Farul Constanța și Rapid au terminat la egalitate, scor 0-0, o partidă cu multe ocazii și trei goluri anulate pentru constănțeni, decizii criticate dur de Gheorghe Hagi la finalul întâlnirii de la Ovidiu. Deciziile arbitrilor din teren și din camera VAR de a anula cele trei goluri marcate de Farul, două pentru ofsaid și unul pentru fault, l-au nemulțumit total pe Gheorghe Hagi. Antrenorul campioanei s-a revoltat după ce conducătorii echipei sale i-au transmis că la cel de-al doilea gol nu s-au prezentat reluări la televizor. „A fost un meci frumos, ambiții multe, fiecare a vrut să câștige. Cred că meritam să luăm cele trei puncte, dar asta e, am marcat de trei ori. Conducerea mi-a spus că nu s-a dat nicio reluare de la golul doi la televizor. Eu cred că e gol valabil. Am și eu o conducere și sunt foști fotbaliști. Au zis că nu s-a dat la TV nicio reluare. Acum o lună, Farul a luat gol în ultimul minut. Când noi am avut fault, nu s-a întors, a recuperat adversarul mingea, ne-a dat gol, iar eu am întrebat arbitrul de ce nu s-a întors faza. Asta am vrut să zic, în rest, sunt sărbătorile. I-am felicitat pe toți, chiar dacă au fost și momente mai puțin bune, dar s-a muncit bine un an. Toată lumea merită felicitări. Meritam victoria fără doar și poate, dar mergem înainte. Sărbători fericite tuturor. Trebuie să ne odihnim pentru ca apoi să muncim în continuare. Noi am învins, dar nu s-a dat golul. Nu a fost ofsaid, mâna adversarului era în față” – a declarat Gheorghe Hagi, pentru Digisport. Marți U Craiova 1948 – Petrolul Ploiești 2-0Poli Iași – FCSB 1-3Miercuri UTA – Universitatea Craiova 2-2Farul – Rapid 0-0Joi Hermannstadt – Sepsi / ora 17:00 CFR Cluj – Universitatea Cluj / ora 19:45 Vineri Oțelul Galați – FC Botoșani / ora 17:30 Dinamo – FC Voluntari / ora 20:30 1. FCSB 44 puncte / 21 meciuri2. Universitatea Craiova 34 / 213. Rapid 33 / 214. CFR Cluj 33 / 205. Farul 30 / 216. Sepsi 29 / 20…………….13. FC Voluntari 24 / 2014. Poli Iași 23 / 2115. Dinamo 13 / 2016. Botoșani 9 / 20