Patronul firmei care realiza lucrările de racordare la reţeaua de canalizare a internatului liceului din Odorheiu Secuiesc al cărui perete s-a prăbuşit, ducând la decesul unui elev şi rănirea altor trei, a fost plasat sub control judiciar. Magistraţii au respins propunerea de arestare preventivă, informează News.ro.„(…) respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul L.S.S. (…) dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă inculpatul L.S.S. pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 20.12.2023, până la data de 17.02.2024, inclusiv”, este decizia pronunţată, miercuri seară, de către magistraţii Judecătoriei Târgu Mureş.Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror.Procurorii ceruseră arestarea preventivă a bărbatului.Marţi, în urma audierii mai multor persoane, faţă de administratorul firmei a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.Conform anchetatorilor, bărbatul a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavaţie şi nu a respectat cotele prevăzute în proiect.De asemenea, a dispus angajaţilor să sape până în partea de jos a fundaţiei, peste 2 metri, deşi adâncimea maximă prevăzută în proiect era de maxim 1,10 metri, faţă de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor, susţin surse apropiate anchetei.Întrebat cine a decis să se sape până în fundaţie, bărbatul a admis că el a fost cel care a luat această decizie şi că voia să termine mai repede lucrarea, pentru că venea iarna. El a afirmat că a dat ordin pentru realizarea săpăturilor, luni, iar acestea au fost făcute cu un excavator şi că nu ştia că în interiorul clădirii erau elevi.Muncitorul care a săpat a povestit că a văzut cum de sus cade o bucată de tencuială, iar apoi, în doar câteva secunde, întreg zidul s-a prăbuşit, a declarat acesta, marţi, în faţa jurnaliştilor.Conform autorizaţiei de construire emise de Primăria Odorheiu Secuiesc, muncitorii nu aveau voie să facă săpături la mai puţin de doi metri de imobil.Tot marţi, şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Paul Racoviţă, a declarat că orice incident de acest fel poate fi evitat dacă se respectă normativele.„Orice accident de natura aceasta putea fi evitat, cu puţină atenţie, cu puţină grijă şi cu respectarea reglementărilor tehnice pe care le avem în vigoare la acest moment. Cred că există, din ce am văzut până în acest moment, o necorelare între ceea ce este fizic în teren cu partea de proiect”, a declarat Paul Racoviţă.Clădirea internatului Liceului „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, patru elevi fiind prinşi sub dărâmături.Două eleve au fost scoase conştiente, o alta fiind supusă manevrelor de resuscitare, la care a răspuns. Toate trei au fost transportate la spital, una dintre ele fiind intubată.Cea de-a patra victimă – un băiat – a fost scoasă ulterior, fiind făcute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.Citește și: