La finalul anului trecut, Consiliul UE a decis intrarea României și Bulgariei în Schengen cu frontierele aeriene și maritime.
De la finalul lunii martie cetățenii români se vor supune unor noi condiții de călătorie, odată cu intrarea României în Air Schengen.
Din 31 martie, călătorii nu se vor mai opri la tonetele de control ale Poliţiei de Frontieră, ci vor merge direct spre porţile de îmbarcare.
Cu toate acestea, poliţiştii de frontieră se vor afla în aeroporturi pentru a face verificări inopinate.
De duminica viitoare, controalele la frontierele aeriene şi maritime se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră.
„Începând cu 31 martie anul curent, cetăţenii care călătoresc în statele din Spaţiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră.
Concret, nu se vor mai opri la tonetele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceştia urmând să meargă direct către porţile de îmbarcare.
Subliniez faptul că în sarcina pasagerilor nu va fi nicio obligaţie suplimentară”, a declarat, duminică, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, Cornel Laurian Stoica.
În continuare, poliţiştii de frontieră se vor afla în aeroporturi şi vor face verificări, dacă au unele suspiciuni.
„Însă, poliţiştii de frontieră vor fi în continuare prezenţi în incinta aeroporturilor şi vor efectua acţiuni poliţieneşti aleatorii şi inopinate pentru a verifica identitatea şi situaţia legală a persoanelor, dar şi pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale.
Acţiunile poliţieneşti se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile.
Într-un astfel de caz, poliţistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei şi verificări în bazele de date operative”, potrivit șefului IGPF.
În cazul minorilor, deşi aceştia nu vor mai efectua controlul de frontieră, însoţitorii însă vor trebui să prezinte aceleaşi documente ca şi până în prezent.
Astfel, pentru a verifica dacă cetăţenii români minori şi însoţitorii acestora sunt în posesia documentelor necesare, poliţiştii de frontieră pot face verificări aleatorii în incinta aeroportului.
„În ceea ce priveşte cetăţenii români minori, ca şi în cazul adulţilor, aceştia nu vor mai efectua controlul de frontieră şi vor merge, de asemenea, direct către poarta de îmbarcare.
Ei nu vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spaţiul Schengen cu aceleaşi documente ca şi până în prezent”, a arătat Stoica.
Documente necesare la ieşirea din ţară în cazul cetăţenilor români minori„Dacă minorul călătoreşte însoţit doar de un părinte sau de o terţă persoană sunt necesare: document de călătorie valabil; acordul celuilalt părinte dacă călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi; acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele; doar documentul de călătorie, dacă se deplasează la domiciliu/reşedinţă şi face dovada în acest sens; doar acordul unuia dintre părinţi când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical şi face dovada scopului declarat al călătoriei.
Dacă minorul are peste 16 ani şi călătoreşte neînsoţit va avea nevoie de: document de călătorie valabil; acord din partea ambilor părinţi; doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reşedinţei în ţara în care călătoreşte”, potrivit reprezentantului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF).
Pentru a verifica dacă cetăţenii români minori şi însoţitorii acestora sunt în posesia documentelor necesare, poliţiştii de frontieră pot face verificări aleatorii în incinta aeroportului.
„Dacă se constată că aceştia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieşirea din ţară.
Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligaţi să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către poliţistul de frontieră.
Însă, dacă poliţistul de frontieră constată că însoţitorul minorului a săvârşit anumite infracţiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieşirea din ţară cu minorul.
Este vorba despre următoarele infracţiuni: omor; infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; infracţiuni privitoare la traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de ţesuturi sau organe umane; infracţiuni de terorism”, a precizat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră.
Pentru deplasările către state non-Schengen, atât pentru adulţi, cât şi pentru minorii români, condiţiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliţiei de Frontieră.
Începând cu 31 martie, România şi Bulgaria vor face parte din spaţiul Schengen cu frontierele aeriene, respectiv maritime.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro