Cunoscutul vlogger Selly a rămas pieton pentru o perioadă de 4 luni și a fost amendat, după ce a apăsat pedala accelerației până la peste 230 km/h.
„Astăzi, 23 martie, în jurul orei 14:50, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au depistat în trafic, pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la km 35 al sensului de mers către Piteşti, un autoturism ce se deplasa cu 236 de km/h.
Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Craiova”, a transmis Poliţia Română.
Bărbatul a fost amendat de 3.
300 de lei, iar ca măsură complementară poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.
Vloggerul Selly a confirmat, ulterior, că el este șoferul în cauză.
„Azi am făcut o greșeală, eram pe A1 în drum spre Budeasa și pe o bucată mică de autostradă am mers cu peste 200 km/h și am fost luat de aparatul radar.
A fost un moment de inconștiență pe care îl regret! Am învățat ceva din această situație și nu voi mai merge pe viitor cu o asemenea viteză.
Indiferent cât mă grăbeam la filmare, trebuia să realizez că viața e mai presus de orice.
Cumva e bine că rămân pieton patru luni, că mă învăț minte să nu mai fac așa ceva pe viitor”, a scris acesta într-un mesaj postat pe o rețea de socializare.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro