Donald Tusk speră că atacul de la Moscova nu va fi „un pretext” pentru „escaladarea violenţei”

Spread the love

Premierul polonez Donald Tusk a condamnat cu fermitate, sâmbătă, „atacul brutal” comis vineri seară la periferia Moscovei, soldat cu cel puţin 133 de morţi, exprimându-şi în acelaşi timp speranţa că acesta să nu devină „un pretext” pentru o „escaladare a violenţei”, transmite AFP.

„Polonia condamnă cu fermitate atacul brutal (.

.

.

) Suntem cu toţii în doliu pentru familiile victimelor.

Sperăm că această teribilă tragedie să nu servească nimănui drept pretext pentru o escaladare a violenţei şi agresiunii”, a scris şeful guvernului polonez pe reţeaua de socializare X.

Gruparea jihadistă Statul Islamic (ISIS) a revendicat responsabilitatea pentru atacul de la Moscova, dar sunt indicii că Rusia urmăreşte o legătură cu Ucraina, în pofida negărilor vehemente ale oficialilor ucraineni că Kievul ar avea vreo legătură cu atacul, scrie Reuters.

În prima sa intervenție publică cu privire la atac, președintele rus Vladimir Putin a spus că „toţi cei patru autori” ai atacului au fost arestaţi și a reluat afirmația conform căreia suspecții încercau să fugă în Ucraina.

„Se îndreptau spre Ucraina unde, conform datelor preliminare (ale anchetatorilor), le fusese pregătită o „fereastră” pentru a trece graniţa”, a afirmat Putin, dând asigurări că „cei care se află în spatele acestor terorişti vor fi pedepsiţi” şi că „nu vor avea un destin de invidiat”.

Atacul armat de la concertul de la Crocus City Hall s-a soldat cu cel puțin 133 morți și peste 100 de răniți, mulți în stare critică, potrivit autorităților ruse.

Statele Unite au spus că aveau informații că se pregătește un atentat la Moscova și că le-au comunicat Rusiei la începutul acestei luni.

Serviciul de securitate rus (FSB) a afirmat sâmbătă că suspecții în atacul mortal de vineri de la o sală de concerte de la periferia Moscovei aveau „contacte” în Ucraina și plănuiau să fugă acolo.

Una dintre principalele voci ale propagandei Kremlinului, Margarita Simonian, a afirmat și ea că ucrainenii sunt implicați în atac, sugerând și că, până la urmă, americanii sunt de vină.

Ucraina nu a fost implicată în atacul armat de vineri din apropierea Moscovei, iar sugestiile privind o conexiune ucraineană „nu au nimic în comun cu realitatea”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al agenției militare de spionaj de la Kiev.

„Aceasta este, desigur, o altă minciună a serviciilor speciale rusești, care nu are nimic în comun cu realitatea și nu are cum să stea în picioare”, a declarat pentru Reuters Andriy Yusov, de la Direcția principală de informații a Ministerului Apărării.

Statele Unite au avertizat luna aceasta Rusia în legătură cu un atac terorist care ar putea viza „adunări mari” la Moscova, a anunțat Casa Albă.

„La începutul acestei luni, guvernul american avea informații despre un atac terorist planificat la Moscova, care ar putea viza adunări mari de oameni, inclusiv concerte, iar Washingtonul a împărtășit aceste informații cu autoritățile ruse”, a declarat Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Națională al SUA.

Vladimir Putin a respins avertismentele SUA privind un potențial incident terorist la Moscova, cu doar câteva zile înainte de atacul de vineri seară.

Președintele rus a declarat marți, pe 19 martie că scopul „declarațiilor provocatoare recente ale unor structuri oficiale occidentale privind posibilitatea unor atacuri teroriste în Rusia” dăunează societății rusești.

„Toate acestea seamănă cu un șantaj pur și simplu și cu intenția de a intimida și destabiliza societatea noastră”, a susținut Putin, potrivit presei de stat.

Lasă un răspuns