Ilfov: Protest al locuitorilor din Corbeanca, nemulţumiţi de calitatea aerului

Spread the love

Sute de persoane din Corbeanca şi alte localităţi ale judeţului Ilfov au protestat, sâmbătă, nemulţumiţi de calitatea aerului, afectată în ultimele săptămâni de arderile ilegale de deşeuri.

Participanţii şi-au declarat susţinerea pentru înfiinţarea Centurii Verzi.

Sute de locuitori din Corbeanca au protestat, alături de vecini din Baloteşti, Mogoşoaia şi Buftea, cerând autorităţilor naţionale, judeţene şi locale măsuri imediate pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, au transmis organizatorii, potrivit News.

ro.

Participanţii au parcurs trei kilometri, iar acţiunea a durat trei ore.

Oamenii au scandat “Vrem aer curat”, “Fără poluare”, “Păduri pentru oameni”, “Vrem Centura Verde”, “Ilfov curat”.

În ultimele săptămâni, în Corbeanca şi împrejurimi, arderile ilegale de deşeuri au făcut ca aerul să devină irespirabil, fapt dovedit şi de senzorii de monitorizare.

Protestul a fost organizat de Asociaţia Activ Corbeanca şi susţinut de Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde, care îndeamnă comunităţile din Ilfov şi din ţară să se organizeze, să se unească şi să îşi revendice dreptul la aer curat şi la mediu sănătos.

Organizatorii au arătat că acest marş a fost primul dintr-o serie care vor fi organizate în Ifov, în Capitală şi oriunde în ţară unde este necesar.

”Poluarea ne ucide cu zile.

Arderile ilegale de deşeuri sunt de mult scăpate de sub control în Ilfov şi sunt exponentul unei forme grave de corupţie, nu doar al indolenţei celor care ar trebui să ne protejeze.

De asemenea, autorităţile sau Garda de Mediu răspund greu la solicitări, iar atunci când o fac, de mult prea multe ori spun că nu pot depista sursa poluării.

Amintiţi-vă deja acel celebru caz când fumul se vedea chiar de la Palatul Parlamentului şi tot ce am primit iniţial au fost ridicări din umeri.

Săptămana trecută, mai multe zile la rând nu am putut face sport în aer liber, în Corbeanca, atât de pregnant era mirosul de cauciuc ars.

(.

.

.

)”, a declarat Alex Găvan, fondator Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde.

Peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice, reunite într-un demers apolitic sub umbrela Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde şi având sprijinul Administraţiei Prezidenţiale, au venit în întâmpinarea politicienilor şi a autorităţilor cu Memorandum-ul pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor.

Documentul, în şapte puncte, conţine proiectul de lege care îşi propune protejarea pădurilor din Ilfov, piatra de temelie a viitoarei centuri verzi, cât şi soluţii atât la poluarea din Bucureşti şi judeţ, dar şi la cea din alte oraşe ale ţării.

Proiectul a fost adoptat cu unanimitate de Senat, iar înainte de votul final din plenul Camerei Deputaţilor, forul decizional, se află acum în dezbatere la ultima comisie, cea pentru Agricultură şi silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Iniţiatorii platformei sunt Alex Găvan, alpinist de altitudine şi conservaţionist, şi Florin Stoican, preşedinte al asociaţiilor Kogayon şi Reţeaua pentru Natură Urbană.

”Împreună pentru Centura Verde” este un proiect al Fundaţiei Alex Găvan.

Potrivit organizatorilor protestului, în România, anual mor prematur 29.

000 de oameni din cauza poluării aerului.

De ani buni, Bucureştiul este în top 3 al celor mai poluate capitale din UE, înregistrând şi cele mai mari pierderi bugetare asociate cu tratarea bolilor cauzate sau înrăutăţite de poluarea aerului, cu o pierdere anuală de 6,35 miliarde euro.

Cu 16% suprafaţă împădurită, Ilfovul este considerat, conform Codului Silvic, ”zonă cu deficit de vegetaţie forestieră”.

Lasă un răspuns