Autorităţile din judeţul Dâmboviţa au activat, miercuri seară, Planul Roşu de Intervenţie, după un accident cu victime multiple. Un microbuz s-a răsturnat, între localităţile Gratia şi Corbii Mari.Poliția Județeană Dâmboviţa anunţă că accidentul s-a produs pe DJ 701, fiind implicat un microbuz (8+1 locuri) care s-a răsturnat într-un şanţ, relatează News.ro.”În urma impactului, mai multe persoane au fost rănite, fiindu-le acordate îngrijiri medicale. La acest moment, traficul este blocat”, a transmis sursa citată. Poliţiştii fac cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.„Între localităţile Gratia şi Corbii Mari un microbuz s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Având în vedere numărul de persoane implicate, pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, la nivelul judeţului Dâmboviţa a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. La locul intervenţiei au fost alocate 1 maşină de stingere, 6 ambulanţe SMURD, 1 echipaj de descarcerare şi 3 ambulanţe SAJ”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmboviţa. Sursa citată a precizat că în sprijin intervine şi ISU Teleorman cu mai multe autospeciale, fiind trimise şi ambulanţe de la Teleorman.