Capitala Rusiei a fost deja îndoliată de mai multe atentate în ultimii 25 de ani înainte de atacul comis vineri la o sală de concerte de la periferia Moscovei, descris de autorităţi drept un „atentat terorist sângeros”, notează agenția France-Presse.
La primele ore ale zilei de 13 septembrie, o încărcătură de 300 kg de TNT a aruncat în aer un imobil cu opt etaje din sudul capitalei ruse, omorând în somn aproape 120 de locatari.
Cu câteva zile mai devreme, peste 90 de persoane şi-au pierdut viaţa de asemenea la Moscova în explozia unei alte clădiri.
Atacurile au fost atribuite „teroriştilor ceceni” şi au servit drept preludiu la declanşarea, în octombrie 1999, a celui de-al doilea conflict ruso-cecen.
Au apărut şi alte teorii care suspectează că serviciile de securitate ruse (FSB) s-au aflat în spatele acestor atentate.
În seara zilei de 23 octombrie 2002, un comando cecen format din 21 de bărbaţi şi 19 femei, puternic înarmat şi echipat cu cantităţi mari de explozibili, a reuşit să se infiltreze în Moscova şi să ia ostatici aproape 1.
000 de persoane la Teatrul Dubrovka.
Asediul a durat două zile şi trei nopţi înainte de a se încheia cu un asalt al forţelor speciale efectuat cu ajutorul unui gaz puternic, soldat cu moartea a aproape 130 de victime.
Pe 5 iulie 2003, un dublu atentat sinucigaş comis la intrarea la un concert rock pe aerodromul Tuşino din Moscova a făcut 15 morţi, pe lângă cele două atacatoare kamikaze, şi peste 50 de răniţi.
Aproximativ 20.
000 de tineri se aflau acolo pentru a participa la festivalul tradiţional de muzică rock „Krylia”.
Atentatul nu a fost revendicat, dar a fost atribuit de autorităţile ruse rebelilor separatişti ceceni.
În anul următor, un atentat cu explozibili, pe 6 februarie, a lovit metroul din Moscova, ucigând 41 de persoane.
A fost revendicat de un grup cecen necunoscut, „Gazotan Murdash”.
În 2010, un dublu atentat sinucigaş a lovit metroul din Moscova, făcând 40 de morţi pe 19 martie.
Una dintre exploziile comise de două femei kamikaze a avut loc în staţia de metrou Lubianka, în vecinătatea sediului FSB.
Pe 24 ianuarie 2011, 37 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş cu bombă pe aeroportul Domodedovo din Moscova în zona de sosire a zborurilor internaţionale.
A fost revendicat de liderul rebeliunii islamiste din acea vreme, cecenul Doku Umarov.