Consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak susține într-o postare pe Telegram că „Ucraina nu este implicată în atacul terorist de la Crocus”, soldat cu zeci de morți și răniți.
Nu este singura reacție a Kievului.
Purtătorul de cuvânt al Agenției Ucrainene de Informații a declarat Ukrainska Pravda că „evenimentele de la Moscova sunt o provocare conștientă a serviciilor speciale rusești”.
Casa Albă a susținut și ea că nu există în acest moment niciun indiciu că Ucraina ar fi implicată în atac.
„Nu există niciun indiciu în acest moment că Ucraina sau ucrainenii au fost implicați în atac”, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru comunicaţii strategice al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă.