„Club Zero” este o satiră înfricoșătoare despre un grup de adolescenți atât de vulnerabili și de preocupați de binele planetei încât se lasă manipulați de profesoara de nutriție și ajung să nu mai mănânce deloc.
HotNews.
ro a stat de vorbă cu cineasta austriacă Jessica Hausner despre filmul unei religii alimentare, „Club Zero”, peliculă în competiție anul trecut la Cannes, acum pe ecranele din România.
Ce derutează la filmul regizat de Jessica Hausner e că preia teme corecte politic pe care le așază în fața unei lupe imense.
Arată ce înseamnă deformarea.
Grija pentru binele planetei e ok, e ok și să fii atent ce mănânci, dar lucrurile pot bascula dacă sunt duse la extrem.
Drumul spre iad e pavat cu bune intenții, știu asta și copiii, dar filmul nu desparte în mod vizibil grâul de neghină.
Hausner nu doar că vede potențialul ambivalent al fiecărui lucru dar, așa cum a declarat în interviul acordat anul trecut la Cannes, „fiecare om are adevărul lui” și „e foarte greu să te contrazici cu cineva care crede”.
Lucru discutabil mai ales când miza crește, dar și războaiele, spune Hausner, sunt semnul că fiecare consideră că are dreptate.
„Club Zero” e o amplă coproducție internațională (între Austria, Marea Britanie, Germania, Franța, Danemarca și Qatar) și a fost filmat mai ales la St.
Catherine’s College din Oxford.
Printre tinerii care joacă alături de cunoscuta actriță australiană Mia Wasikowska (interpreta profesoarei Novak) se numără și Andrei Hozoc, un român aflat la vremea filmărilor la studii în Marea Britanie.
De loc din Iași, Andrei Hozoc e pasionat de cinema și vrea să devină regizor.
Rolul din „Club Zero”, primit după un casting asiduu, îi poate ușura drumul.
Redăm interviul cu Jessica Hausner, regizoarea și producătoarea „Club Zero”:HotNews: În ce măsură postul alimentar, care a devenit azi o modă, v-a atras atenția ca posibil element central al unui film?Jessica Hausner: „Club Zero” atrage atenția asupra motivelor pentru care niște tineri aleg să urmeze o idee atât de extremă ca oprirea alimentației.
Ei merg însă mult mai departe de ideea postului, care are un mister al lui și care era pus inițial în context religios, ca experiență spirituală, dar și în contextul sănătății.
Radicalizarea postului duce mult mai departe ideea abținerii de la mâncare.
Filmul urmărește un grup de oameni care cad pradă acestei idei nebunești, iar ce m-a atras a fost motivul pentru care au fost ei ademeniți.
Opinia mea este că tinerii din film au nevoie să creadă în ceva și, de asemenea, tânjesc după o atenție pe care domnișoara Novak le-o acordă cu prisosință.
Au nevoie să se știe importanți și să li se confirme că sunt parte a unei schimbări.
Aceste lucruri nu sunt valabile doar pentru tânăra generație.
HotNews: Dar de ce ați ales postul alimentar și nu, de pildă, religia sau fascismul?Jessica Hausner: Postul e parte a religiei create de domnișoara Novak.
Nu e vorba despre credința catolică, de exemplu, sau despre o ideologie ca fascismul, dar este, dacă vreți, o religie alimentară.
Profesoara vorbește despre credință și despre faptul că această credință n-ar trebui pusă la îndoială.
Postul devine un fel de religie de substitut și nu întâmplător am vrut să fie vorba despre alimentație pentru că mâncatul e ceva personal.
Să mănânci înseamnă să introduci ceva în propriul corp dar, în același timp, e vorba despre traiul în societate, unde constituie un ritual important.
Dacă, de pildă, refuzi să mănânci când mergi într-o vizită, ceilalți se vor simți ofensați sau jenați.
Mi s-a părut interesant și aspectul politic al restricțiilor alimentare.
La final, unul dintre personaje face o declarație politică radicală înaintea căreia își exprimă disprețul față de industria alimentară.
Cred că personajul respectiv simțea nevoia acestei măsuri radicale pentru că nimeni nu îl înțelegea.
Părinții, de pildă, nu reacționează în niciun fel, iar acesta e unul din motivele pentru care adolescenții din film merg atât de departe.
Se simt părăsiți.
HotNews: Personajele părinților sunt la fel de importante în poveste și au partea lor de ipocrizie.
Jessica Hausner: Cred că le lipsește afinitatea pentru ceea ce simt într-adevăr copiii, însă nu vreau să îi acuz.
Ca părinte, și eu încerc să fac tot posibilul pentru copilul meu, dar societatea pune o mare presiune pe părinți.
Cred că aceștia ar trebui să împartă responsabilitatea cu profesorii care, la rândul lor, sunt presați de faptul că munca lor nu e suficient de bine plătită.
HotNews: Majoritatea familiilor din film sunt bogate.
Jessica Hausner: Am plasat acțiunea într-o școală fictivă de elită pentru că am vrut să arăt presiunea care se pune pe copii.
La început, directoarea vorbește despre cât de talentați sunt copiii, adică exact ce vor părinții să audă.
Mi se pare tipic pentru situația pe care o trăim azi.
În societatea noastră nu doar părinții și adulții, în general, muncesc tot mai mult, dar și copiii trebuie să învețe 10 limbi străine și multe alte lucruri.
Și ei trăiesc cu presiunea că trebuie să fie speciali pentru a face carieră sau a avea succes într-un anumit domeniu.
Pe de altă parte, singurul părinte care pare să-și dea seama ce se întâmplă provine dintr-un mediu mai precar.
Și nimeni n-o ascultă pe această mamă pentru că nu poartă haine scumpe și nu are background-ul potrivit pentru a fi ascultată.
Asta e o absurditate în poveste și am încercat să creez o situație din care să înțelegem că e nedrept ce se întâmplă.
Mama le spune celorlalți ce se întâmplă, dar nu e ascultată.
HotNews: Neliniștitoare în „Club Zero” e și banalitatea răului.
Domnișoara Novak e convinsă că face ce trebuie, părinții la fel.
Mai multe filme din această ediție a Festivalului de la Cannes tratează despre banalitatea răului.
Simțurile speciale de artist vă fac să percepeți în aer ceva care pentru noi nu e pregnant?Jessica Hausner: „Club Zero” ne arată că fiecare om are adevărul lui și, chiar dacă pentru unii acest adevăr pare o nebunie, pentru cel care crede este Adevărul.
E foarte greu să te contrazici cu cineva care crede.
Domnișoara Novak crede că le face un bine copiilor și că, dacă aceștia nu vor mai mânca, vor salva Pământul și pe ei înșiși.
Personal, nu cred că există adevăr obiectiv sau absolut.
HotNews: Dar, cu toate astea, există lucruri care sunt foarte greșite.
Jessica Hausner: Din punctul dumneavoastră de vedere, da, dar pentru domnișoara Novak ceea ce considerați greșit e, de fapt, corect.
Asta e înfricoșător și de aceea oamenii ajung la războaie: pentru că fiecare crede că doar el are dreptate.
HotNews: Ați studiat culte religioase, cum e cultul lui David Koresh din Texas, ai cărui aproape 80 de credincioși au ars de vii în 1993? Sau, poate, dinamica relației dintre lideri și membrii sectelor?Jessica Hausner: Nu am vrut să emit judecăți asupra unui cult anume, ci am vrut să aduc subiectul în lumea noastră și să sugerez că poate ar trebui să ascultăm ce au de zis acești ”nebuni”.
În „Club Zero” tinerii spun lucruri de bun simț, că ar trebui să protejăm mediul, să facem ca lumea să fie mai bună și să avem grijă de propriile noastre corpuri.
Nu par deloc nebuni la început.
HotNews: E interesant că anorexia e legată de sentimentul de a avea control (asupra corpului).
Nu e acest lucru propriu oricărei religii?Jessica Hausner: În același timp, refuzul mâncării poate fi și o pedeapsă.
Copiii care nu vor să mai mănânce își pedepsesc, astfel, și părinții.
Acest lucru mi se pare important în „Club Zero”.
Există un radicalism spiritual printre tinerii de azi, pe care noi, adulții, nu ar trebui să-l ignorăm.
HotNews: Vi se pare că tânăra generație are sentimentul unei superiorități morale, dar și o sensibilitate apocaliptică?Jessica Hausner: Cred că e ceva adevăr aici în sensul că tânăra generație chiar dorește să îmbunătățească lumea în care trăim.
Tinerii au dreptate pentru că, într-adevăr, clima se schimbă și tiparele noastre comportamentale lasă de dorit.
Wokeness-ul poate părea obositor uneori și poate pune presiune pe oameni, dar mi se pare superimportant pentru că el poate schimba lucrurile.
Ne poate determina să fim mai responsabili, să respectăm mai mult planeta, să introducem genul în limbaj, să tratăm egal femeile, șamd.
HotNews: V-ați gândit la tineri și ca la un public pentru filmul dumneavoastră?Jessica Hausner: M-aș bucura.
La conferința de presă, tânărul actor Luke Barker și-a făcut un fel de autocritică spunând că, împreună cu generația lui, crede prea mult în internet și ia de multe ori adevărurile de acolo fără a le verifica.
În acest sens, ar fi interesant ca publicul tânăr să vadă filmul.
În Austria chiar vreau să-l arăt în școli pentru că sunt foarte curioasă de reacția copiilor.
HotNews: Câți ani are băiatul dumneavoastră?Jessica Hausner: 13 ani.
HotNews: E surprinzător că un film cu un subiect atât de grav are și momente comice.
Jessica Hausner: Am încercat să găsesc tonul care să-mi permită să văd absurditatea unei anumite situații.
Umorul din filmele mele nu provoacă un râs amuzat, ci unul incomod, care vine aici din înțelegerea absurdității legate de orbirea părinților puși în fața unei situații pe care nu o văd.
HotNews: De ce ați introdus la începutul filmului avertismentul că unele scene pot șoca?Jessica Hausner: Am vrut să ne asigurăm că spectatorii cu tulburări de alimentație nu vor fi luați prin surprindere de anumite scene.
Nu am gândit acel insert ca să stricăm experiența celorlalți.
HotNews: A fost dificil să o convingeți pe Mia Wasikowska să accepte un rol care, altfel, părea scris special pentru ea?Jessica Hausner: Îi urmăream de mult timp cariera și i-am trimis scenariul prin agentul ei, căci nu cred că îmi cunoștea filmele.
După ce a citit scenariul, am avut o discuție pe Zoom, care a mers bine, și la capătul ei a decis să accepte propunerea pentru că i s-a părut interesant scenariul.
Am avut noroc.
HotNews: E interesant că filmele dumneavoastră dezbat teme actuale sub un ambalaj intenționat artificial, ca și cum ne-ar avertiza să nu luăm de bun tot ce vedem pe ecran.
Jessica Hausner: Toate filmele mele au un stil vizual specific.
Îmi place să creez stiluri artificiale prin decoruri, mișcări de cameră și muzică.
De fapt, nu cred în naturalism.
Cred că e pretențios să pretinzi că ce arăți e natural când știm cu toții că e vorba despre un film.
Așa că prefer să invit spectatorul să participe acceptând ideea că un film e o reflecție, e ceea ce ni se spune despre un anume lucru.
HotNews: Proveniți dintr-o familie de artiști, sora dumneavoastră e un strălucit designer de costume.
Când vă întâlniți cu toții discutați doar despre artă?Jessica Hausner: Nu tocmai, deși mi-am petrecut toate vacanțele în muzee.
Noi nu mergeam la mare, ca alții.
Știu Muzeul Prado pe de rost, sală cu sală.
Sora mea, Tanja, e unul dintre colaboratorii mei cei mai importanți.
Am lucrat împreună de la primul meu film.
Cum termin de scris un scenariu, e primul om care îl citește pentru că vine imediat cu idei vizuale.
Ea sugerează culorile filmului.
Cum la „Club Zero” știam de la început colegiul unde vom filma și că avea pereți întunecați, am decis să folosim culori vii pentru uniformele școlare.
Ce e propriu costumelor Tanjei e că se îndepărtează de realitate și sunt voit artificiale prin combinații cromatice uneori ciudate, alteori armonioase.
Împreună cu mișcările de cameră, costumele ne fac să înțelegem că lumea pe care o vedem nu pretinde că e reală și că povestea este, de fapt, una universală.
HotNews: Cum ați găsit tinerii din film?Jessica Hausner: Directoarea de casting Lucy Pardee a mers prin Marea Britanie și timp de două-trei luni a văzut copii, încercând diverse combinații.
Până la urmă ne-am oprit la cinci dintre ei.
Pentru mine a fost o experiență foarte plăcută pentru că erau talentați și când jucau împreună, dar și în combinație cu actorii profesioniști.
Asta e mereu un succes, pentru că actorii profesioniști devin astfel mai naturali, iar cei neprofesioniști mai preciși.
Mă atrage foarte mult să lucrez în altă țară decât țara mea natală.
N-am mai filmat în Austria din 2004.
În străinătate mă simt ca un cineast european, nu ca un cineast austriac.
Faptul că schimb țări și limbi face ca poveștile mele să devină și mai universale.
Andrei Hozoc spunje că pentru el a fost o experiență uniă să joace în acest film.
