Asociația Compozitorilor și Liricilor din Islanda a declarat că dorește ca radiodifuzorul național al țării, RUV, să boicoteze participarea la Eurovision dacă Israelul rămâne în competiție, potrivit Sky News.Acest apel amintește de unele similare din 2022, când multe națiuni au cerut ca Rusia să fie interzisă din cauza invaziei Ucrainei.„Cu toții avem datoria de a lua atitudine împotriva războiului și a uciderii civililor și a copiilor nevinovați”, spun muzicienii din Islanda, care se numără printre cei care doresc să se aplice Israelului aceleași reguli ca și cele folosite pentru a interzice Rusiei să participe la Eurovision în 2022.„Avem întotdeauna posibilitatea de a alege să nu ne punem numele pe astfel de lucruri, fie că suntem persoane fizice sau instituții de stat. Suntem datori față de națiunile care acționează cu forța militară să nu împărțim cu ele un eveniment care este întotdeauna caracterizat de bucurie și optimism”, se arată în declarația artiștilor islandezi.RUV a declarat pentru Sky News că luni după-amiază va avea loc o demonstrație în fața birourilor sale pe această temă.Islanda a înregistrat un succes relativ în concurs în ultimii ani, iar mulți au sugerat că Dadi Freyr aar fi câștigat concursul din 2020, dacă acesta nu ar fi fost anulat. El a ocupat locul al patrulea în anul următor.Activiștii și grupurile pro-palestiniene au făcut, de asemenea, apel la boicot, în timp ce postul irlandez RTE ar fi primit sute de e-mailuri prin care i se cere să boicoteze concursul de anul viitor. Israelul s-a clasat pe locul al treilea în concursul din 2023, cu piesa dance-pop Unicorn a lui Noa Kriel. Kriel a servit anterior ca soldat în cadrul Forțelor de Apărare ale Israelului, potrivit Sky News.