Dinamo respiră după ce a obținut prima victorie din luna august încoace în SuperLiga României, iar antrenorul Zeljko Kopic a trasat un obiectiv îndrăzneț pentru finalul acestui sezon.Dinamo s-a impus luni seară pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 2-0, în ultimul meci al etapei cu numărul 20 din SuperLiga României.Formația antrenată de Zeljko Kopic a luat toate cele 3 puncte, grație golurilor înscrise de Dennis Politic și Abdallah, iar tehnicianul „câinilor” spune că va face tot posibilul pentru ca echipa să rămână în prima ligă.„Sunt satisfăcut de evoluție. Am avut energie, intensitate. Am fost echipa mai bună. Le mulțumesc suporterilor. E foarte important pentru noi, pentru club, pentru suporteri.Gol frumos dat de Politic, dar și al lui Abdallah a fost foarte frumos. Bineînțeles că obiectivul este să rămânem în prima ligă. Vom lupta până la final. Nu există dubii. Trebuie să rămânem în prima ligă.Va fi un meci greu cu Voluntari. Sunt o echipă stabilă, au idenditate de joc. Avem ambiția să mergem și să câștigăm. Ne vom pregăti și vom fi pregătiți să obținem cele trei puncte.” – a transmis acesta, potrivit Digi Sport.1. FCSB 41 puncte / 20 meciuri2. CFR Cluj 33 / 203. Universitatea Craiova 33 / 204. Rapid 32 / 205. Sepsi 29 / 206. U Cluj 29 / 20…………….13. Poli Iași 23 / 2014. UTA 23 / 2015. Dinamo 13 / 2016. Botoșani 9 / 20.