Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț, a acordat un interviu pentru monitorulcj.
ro, unde a vorbit despre importanța sărbătorilor pascale, a postului și cum putem dobândi liniștea sufletească în această perioadă dificilă.
Reporter: Ce simbolizează Sfintele Paști pentru creștini? ÎPS Andrei Andreicuț: Sfintele Paști este cea mai mare sărbătoare creștină pentru că Domnul Iisus Hristos, prin moartea și învierea Sa, a biruit răul pentru totdeauna.
Mai mult, zice Sfântul Pavel în Epistola 1 către Corinteni că învierea noastră, a tuturor, este garantată.
Iisus este întâiul înviat din morți și ne garantează tuturor nemurirea.
E foarte mare sărbătoarea Paștelui.
Pe bună dreptate, în cuvinte simple, troparul învierii spune un lucru pe care îl spunem cu toții: «Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le».
Adică nouă, tuturor.
Și slujba învierii, în textele sale, cuprinde acest adevăr: «Ieri m-am îngropat împreună cu tine, Hristoase/ Astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu/ Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine/ Însuți împreună mă preaslăvește, Mântuitorule Întru Împărăția Ta».
Nu doar la slujbă ni se încredințează acest adevăr, ci și în tradiția noastră lirică.
George Coșbuc a scris: «Și cât e de frumos în sat/ Creștinii vin, tăcuți din vale/ Și doi de se întâlnesc în cale/ Își spun: Hristos a Înviat/ Si rade-atata sarbatoare/ Din chipul lor cel ars de soare».
Sfintele Paști este despre curaj, iar această sărbătoare îi întărește pe oameni pentru a trece cu bine peste toate necazurile și greutățile.
Reporter: Postul Paștelui este considerat cel mai aspru dintre toate.
Care sunt principalele lecții pe care oamenii ar trebui să le învețe din experiența postului? ÎPS Andrei Andreicuț: Postul de bucate trebuie absolut să fie însoțit de postul de răutate.
Postul de bucate, fără postul de răutate, este egal cu zero.
Amândouă, împreună, ne ajută să facem un pas înainte din punct de vedere spiritual.
Dacă e să cităm tot din Sfânta Scriptură, îl amintim pe Prorocul Isaia, în capitolul 58 al cărții sale: «Împarte pâinea ta cu cel flămând».
Milostenia e foarte importantă.
Postim de bucate, dar postim și de răutate.
Încercăm să facem voia lui Dumnezeu, dar încercăm, în același timp, să-i ajutăm și pe semenii noștri.
Tot Sfânta Scriptură ne redă cuvântul domnului Iisus Hristos la dreapta judecată.
În Evanghelia după Matei, capitolul 25, ne spune Iisus că atunci când va reveni, toți morții vor învia.
Pe unii îi va pune de-a drepta, și pe alții de-a stânga și va zice celor de-a drepta: «Veniți, binecuvântații Tatălui Meu.
Căci flămând am fost și Mi-ați da să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine.
Atunci drepții îi răspund: Când Te-am văzut în această situație, Doamne? întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut».
Trebuie să fim buni.
Sigur că în Postul Mare mai trebuie să facem și alte lucruri: să mergem mai des la Biserică, să nu uităm de milostenie și să ne spovedim.
Reporter: Primul om care s-a spovedit a fost tâlharul de pe cruce.
Ce putem învăța din milostenia și dragostea pe care Iisus a arătat-o față de tâlhar?ÎPS Andrei Andreicuț: Primul cetățean al Raiului a fost tâlharul care s-a căit de păcate.
Evanghelia lui Luca amintește când el a spus: «Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar omul acesta n-a făcut niciun rău», iar Iisus, văzând bunătatea din suflet, a mărturisit «Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai».
Mila lui Dumnezeu este absolută, important este să ne recunoaștem păcatele, cum a făcut-o tâlharul pe cruce.
Reporter: Deci există speranță și unde totul pare să fie pierdut.
ÎPS Andrei Andreicuț: Absolut.
Atâta timp cât există căință și dragoste față de Dumnezeu.
Reporter: Cum poate omul să dobândească liniștea sufletească în aceste vremuri de război și unde ura dintre oameni domină? ÎPS Andrei Andreicuț: Să facă bine, mereu.
Doar prin bine ajungi la o stare de liniște interioară mare.
Să facă ce poate, puținul pe care îl poate face, să-l facă.
În toate vremurile au fost oameni răi.
Omul este o ființă liberă și poate alege și răul.
Biserica, și aici nu mă refer doar la cler, ci și la credincioși, să transmită mesajul de bunătate tuturor.
Doar prin bunătate ajungem să urmăm calea Domnului.
Reporter: Aș vrea să vorbim despre un subiect mai delicat.
Cum comentați faptul că Biserica Ortodoxă Rusă a amenințat Patriarhia Română pentru extinderea canonică în Moldova și Ucraina?ÎPS Andrei Andreicuț: Nu cunosc toate detaliile, dar ce pot să vă spun este că cei din Moldova și Ucraina, creștinii, sunt una cu cei din țara noastră.
Ne dorim ca toți românii, la capătul vremii, să fie împreună, laolaltă.
Reporter: Rusia a declarat, de la începutul războiului, că este apărătoarea ortodoxiei, dar ceea ce face în Ucraina încalcă grav toate valorile creștine.
O astfel de propagandă mincinoasă nu dăunează unității în Biserica Ortodoxă? ÎPS Andrei Andreicuț: Ideal este să propovăduim Evanghelia lui Hristos care ne îndeamnă absolut să avem dragoste față de ceilalți.
Zic dragoste inclusiv și față de cei care fac rău.
Eu cred că trebuie să fim cu inima deschisă înspre toată lumea aceasta.
Să încercăm pe toți să-i facem creștini mai buni.
âReporter: Revenim la importanța Sărbătorii Paștelui.
Cum a evoluat tradiția pascală de-a lungul timpului?ÎPS Andrei Andreicuț: Tradița pascală a fost frumoasă dintotdeauna.
Nu pot spune că s-a pierdut în vremurile pe care le trăim.
Sigur, în societățile noastre rurale, implicarea este mai profundă.
Nici acum nu lipsește.
Nu mai e tradiția populară de acum 100 de ani, dar să știți că, de exemplu clujenii, marea lor majoritate, au venit de la țară și au adus cu ei și felul lor de a fi.
Adică nu și-au pierdut tradiția de tot.
Să nu uităm de tinerii noștri.
Trebuie să avem mai multă grijă față de ei deoarece reprezintă viitorul nostru.
Reporter: Care este mesajul dumneavoastră pentru clujeni, dar nu numai, în această perioadă a Postului? ÎPS Andrei Andreicuț: Îmi doresc ca Sfintele Paști să le aducă bucurie și să aibă întâi de toate, pe tărâm spiritual, satisfacții depline, dar și pe tărâm material.
Să-i ajute Dumnezeu să depășească toate necazurile și greutățile.
Reporter: Aveți o amintire dragă de Sfintele Paște pe care o păstrați în suflet mereu? ÎPS Andrei Andreicuț: Privitor la cea mai dragă amintire de Sfintele Paște, nu știu dacă aș putea face o ierarhizare a bucuriilor pe care le am în suflet din copilărie.
Dar eu zic că participarea la Sfânta Slujbă de Paște mi-a rămas în suflet și îmi va rămâne pentru totdeauna.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro