Biroul special al procurorului slovac care se ocupa de cazuri grave de corupție – multe dintre ele implicând parlamentari ai puterii sau afaceriști apropiați – a fost închis miercuri, la ordinul premierului Robert Fico.
Guvernul a pornit și o campanie împotriva presei critice, în vreme ce a propus o reformă a televiziunii publice care stârnește îngrijorarea jurnaliștilor, scriu publicațiile Politico și Aktuality.
sk.
Primii pași făcuți de premierul slovac Robert Fico după câștigarea alegerilor de anul trecut stârnesc deja îngrijorare la Bruxelles.
De la încercările de a controla televiziunea publică la eliminarea unui birou special al procurorului și la propagandă rusească, coaliția de guvernare din Slovacia pare să urmeze exemplul politicilor „iliberale” ale premierului maghiar Viktor Orban.
Criticii guvernului au atras atenția asupra acestui fapt.
Fico „încearcă să creeze un stat mafiot, în care obiectivul principal este de a menține piramida puterii în funcțiune”, a declarat pentru Politico Michal Vašečka, analist politic la Bratislava Policy Institute.
Este și o perioadă tensionată.
Comisia UE se află sub o presiune din ce în ce mai mare din partea Parlamentului European pentru a da dovadă de fermitate în ceea ce privește problemele legate de statul de drept, în urma deciziei de a debloca miliarde de euro din fondurile UE destinate Ungariei, care fuseseră înghețate tocmai din cauza preocupărilor legate de independența justiției.
Vicepreședintele Parlamentului European, Martin Hojsík, membru al opoziției slovace, a spus că Comisia va trata cu seriozitate situația din Slovacia.
„Comisia este mult mai înclinată să nu repete greșelile care s-au petrecut în Ungaria în legătură cu o situație care a fost tolerată mult prea mult timp și i-a permis lui Orban să escaladeze”, a spus el.
Hojsík a avertizat, de asemenea, că, dacă guvernul lui Fico continuă pe o cale iliberală, Slovacia ar putea risca să piardă accesul la fondurile UE.
Evenimentele au loc cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, pe 23 martie, unde candidatul puterii Peter Pellegrini este unul dintre favoriți.
Principalul obiectiv al lui Fico la revenirea sa la putere a fost să închidă biroul procurorului special.
Premierul a spus că instituția „a contribuit în mod semnificativ la încălcarea drepturilor omului”.
Investigațiile efectuate de acest birou, deschis în 2004, au dus la numeroase condamnări în cazuri de corupție de profil înalt, multe dintre acestea fiind legate de partidul Smer, al lui Fico, în timpul mandatelor sale anterioare de prim-ministru, scrie Politico.
Reforma codului penal a lui Fico a declanșat ample proteste în întreaga țară și a provocat furia opoziției.
„Prioritatea pentru Fico este de a asigura impunitate pentru acoliții săi, de a demantela democrația și de a instaura un fel de regim autocratic”, a declarat pentru Politico fostul prim-ministru Ľudovít Ódor, care candidează la alegerile europene din partea partidului liberal Slovacia Progresistă (PS).
La sfârșitul lunii februarie, Curtea Constituțională a Slovaciei a suspendat unele părți ale reformei codului penal al lui Fico, care a redus pedepsele pentru corupție și a redus termenul de prescripție pentru infracțiuni majore, cum ar fi violul.
Însă decizia Curții Constituționale nu a blocat dizolvarea biroului procurorului special și înlăturarea șefului său, procurorul general Daniel Lipšic.
„Lipšic și oamenii săi i-au urmărit sistematic pe Fico și pe oamenii lui Fico în ultimii trei ani și jumătate.
Lipšic este cel mai important inamic al lui Fico și al oamenilor săi, nu opoziția, nu intelectualii”, a subliniat Michal Vašečka, analistul politic de la Bratislava Policy Institute.
Potrivit lui Vašečka, Fico se concentrează în prezent pe poziționarea oamenilor săi în instituții cheie – la fel cum a făcut Orbán în Ungaria.
Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a trimis în decembrie o scrisoare prin care a cerut autorităților să nu desființeze procuratura.
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, a declarat în februarie pentru Politico că este „foarte îngrijorată” și a trimis o scrisoare Comisiei în care își expunea îngrijorările.
Marți, procurorul înlăturat, Daniel Lipšic, a subliniat că este împăcat cu treaba pe care a făcut-o.
„Vom pleca de aici cu capul sus, iar acesta este cel mai important lucru”, a declarat el, potrivit publicației slovace Aktuality.
sk.
„Ritmul agitat din ultimele zile a fost incredibil.
Nicio instituție nu a fost desființată într-un asemenea regim ca Parchetul Special”, a mai spus Lipšic.
Următoarea mișcare a lui Fico pare a fi atacarea presei din Slovacia.
Guvernul a întrerupt comunicarea cu patru instituții media naționale la scurt timp după ce a venit la putere în toamna anului trecut, descriindu-le drept „ostile” și „insuficient de obiective”.
În schimb, acesta favorizează mass-media pro-ruse, cum ar fi Hlavné správy, care colportează narațiunile Kremlinului, scrie Politico.
De asemenea, Fico a atacat postul public de radio și televiziune din Slovacia (RTVS) pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile și a cerut schimbarea conducerii acestuia.
Situația a escaladat în martie, când ministra culturii, Martina Šimkovičová, a anunțat un proiect de lege care prevedea închiderea RTVS și înlocuirea acestuia cu un nou organism numit Televiziunea și Radioul slovac (STaR), care urma să fie condus de persoane numite politic.
„Este un fapt că oamenii se bazează mai mult pe mass-media alternativă acum.
De ce? Este simplu.
Pentru că în mass-media mainstream, locuitorii slovaci primesc informații doar dintr-un singur spectru și un singur adevăr”, a declarat Šimkovičová.
În 2018, asasinarea jurnalistului de investigație Ján Kuciák și a logodnicei sale Martina Kušnírová a provocat cele mai mari proteste de la Revoluția de catifea din 1989, când slovacii au ieșit în stradă pentru a cere înlăturarea regimului comunist cehoslovac.
În urma asasinatului, Fico a demisionat din funcția de prim-ministru, la fel și alți câțiva oficiali de rang înalt, dar acum a revenit la putere.
Propunerea lui Šimkovičová a venit cu doar o zi înainte ca deputații europeni să dea săptămâna trecută undă verde finală a unei legi europene privind libertatea presei, care va interzice guvernelor UE să intervină în deciziile editoriale și să oblige reporterii să își dezvăluie sursele.
Reforma demarată de guvernul slovac a stârnit critici puternice din partea jurnaliștilor și a opoziției.
CITEȘTE ȘI: