Intrarea României în Air Schengen aduce provocări în privința condițiilor de călătorie pentru minori

Spread the love

  România va adera la spațiul Schengen la nivelul frontierelor aeriene din 31 martie 2024, aspect ce va duce la eliminarea controlului actului de identitate și reducerea timpilor de așteptare.

În ce condiții vor putea călători, însă, minorii?La finalul anului trecut, Consiliul UE a decis intrarea României și Bulgariei în Schengen cu frontierele aeriene și maritime.

După cum semnala directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, odată cu atingerea acestui obiectiv, nu va mai fi nevoie de controlul actului de identitate, iar românii vor câștiga timp.

 „Pe Aeroportul din Cluj, traficul va fi aproximativ 30% non-Schengen și 70% Schengen.

Sunt beneficii foarte mari pentru pasageri.

Zborurile în interiorul Schengen vor fi ca zborurile interne, adică nu mai este nevoie de controlul actului de identitate sau al pașaportului de către Poliția de Frontieră.

 Acest lucru înseamnă că oamenii vor câștiga timp, nu vor mai sta la controlul pașaportului la plecare și nici la destinație – asta în cazul destinațiilor Schengen”, declara la începutul acestui an directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, pentru monitorulcj.

roRomânia intră pe 31 martie în spațiul Schengen, aerian și maritim, însă condițiile în care vor putea călători cu avionul minorii români rămân neclare.

Asociația Aeroporturilor a solicitat Ministerului Afacerilor de Interne reanalizarea unei propuneri de lege potrivit căreia pentru minori vor fi menținute controalele, relatează Europa Liberă.

 Un proiect de ordonanță de urgență ce prevede modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor și al frontierei, la care au contribuit mai multe structuri și autorități ale statului, a fost publicat la începutul lunii martie, și urmărește modificarea Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

„Așteptăm ca legea să urmeze parcursul specific pentru modificare, iar până când nu avem varianta finală.

.

.

Oricum, sunt implicate mai multe structuri și autorități, de la MAI la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), care au contribuit la schimbarea acestei legi, însă până la adoptarea variantei finale, nu ne putem pronunța”, a declarat Georgeta Teodorescu, din cadrul Biroului de presă al Poliției de Frontieră Române (IGPF), pentru monitorulcj.

roChiar dacă intrarea în Air Schengen prevede că românii nu vor mai trebui să treacă în aeroporturi prin controalele Poliției de Frontieră, reprezentanții MAI ar fi propus ca ele să fie menținute pentru minori.

Propunerea prevede ca „părinții, reprezentanții legali sau persoanele care îi însoțesc pe cetățenii români minori” să meargă „în anumite spații special amenajate și semnalizate ca atare, în incinta aeroporturilor și porturilor”, de unde vor obține o autorizație de călătorie pentru copii.

 Conform legii în vigoare, în cazul minorului care e însoțit în călătorie doar de unul dintre părinți sau de altă persoană decât un părinte, însoțitorul trebuie să prezinte o declarație notarială prin care celălalt părinte (sau ambii părinți, în cazul în care însoțitorul este o altă persoană decât părintele) își dă (dau) acordul pentru călătorie.

„Momentan funcționăm după Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, unde minorii au un statut special.

Iar pentru modificările specifice intrării în Air Schengen, legea trebuie modificată, iar momentan este în dezbatere și în curs de aprobare.

 Deocamdată nu știm ce formă finală va avea, astfel încât nu avem alte informații în prezent”, a declarat Georgeta Teodorescu, din cadrul Biroului de presă al Poliției de Frontieră Române (IGPF).

 Asociația Aeroporturilor din România (AAR) a cerut Ministerului de Interne și al Transporturilor să reanalizeze propunerea de menținere a controlului Poliției de Frontieră în cazul minorilor.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns